În județul Sibiu, doi elevi au obținut media maximă, 10, în cadrul Evaluării Naționale. Primele rezultate ale acestui examen au fost afișate astăzi, 3 iulie. Este vorba despre Paul Baciu, elev la Școala Gimnazială Nr. 4, secția germană, și Mădălina-Elena Țimonea, absolventă a Colegiului „Gheorghe Lazăr”.
Paul a obținut nota 10 la toate cele trei materii evaluate: limba română, matematică și limba germană. Băiatul spune că se aștepta să aibă lucrări bune, dar nu la medie maximă. „Mă bucur foarte mult, știam că m-am descurcat bine la toate trei, dar nu mă așteptam chiar la note maxime. Mai ales că la română și la germană poți fi depunctat ușor, pentru că este o corectare subiectivă, care depinde mult de interpretarea profesorului”.
Citește și: Două medii de 10 pentru județul Sibiu. S-au afișat primele rezultate la Evaluarea Națională
Paul este pasionat de matematică și visează să urmeze profilul matematică-informatică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”.
„Vreau să fiu arhitect, poate pe partea de design, și mi-aș dori să combin asta cu partea de business”, spune Paul.
Pe lângă rezultate foarte bune, el este sportiv de performanță în golf, un sport pe care îl practică de la 6 ani. Pasiunea lui îl va relaxa și în vacanță, cu atât mai mult cu cât a scăpat de emoțiile examenului.
„Mă voi relaxa pe terenul de golf. Chiar mâine voi pleca în Germania la o competiție la care vor veni mari jucători. Voi merge în calitate de spectator. Apoi voi avea eu trei competiții în vara aceasta. În vacanță vom merge în Italia sau Spania.”
Despre munca și efortul necesar, Paul oferă un sfat celor care urmează să susțină Evaluarea Națională în anii următori. „Să aibă încredere în ei, să lucreze cât mai mult. Cu cât vor lucra mai mult, cu atât vor fi recompensați prin rezultate bune.”
Paul le mulțumește părinților și tututror celor care i-au fost aproape.
„Aș vrea să le mulțumesc, în primul rând, părinților mei pentru faptul că au fost mereu alături de mine și m-au susținut. Ei m-au încurajat să învăț și mă pregătesc cât mai mult pentru a ajunge la aceste rezultate. De asemenea, le mulțumesc colegilor și profesorilor pentru toată susținerea din acești ani. Toți au jucat un rol important în dezvoltarea mea!”, încheie băiatul.
Mădălina este unul dintre olimpicii Sibiului
Mădălina-Elena Țimonea, cea de-a doua elevă cu media 10, se arată emoționată, dar mulțumită de efortul depus.
„Mă simt foarte emoționată. Nu mă așteptam să fie 10 și mă bucur foarte mult pentru că știu că am muncit pentru asta și chiar m-am pregătit,” mărturisește ea. Mădălina intenționează să continue studiile la același colegiu, pe profilul Științe ale Naturii bilingv.
Pentru vacanță plănuiește să se relaxeze, să petreacă timp cu prietenii și să se bucure de natură. „Vreau să ies cu prietenii, să mă plimb prin natură, să citesc din plăcere,” spune ea. Visul său este să ajungă medic.
Despre ceea ce recomandă colegilor mai tineri, Mădălina spune: „Să învețe constant și să încerce să-și depășească limitele. Doar prin muncă și ambiție îți poți depăși potențialul.”
Ea se descrie ca fiind „ambițioasă, calmă și creativă”, singurul lucru care-i dă bătăi de cap, în mod special la examene, fiind emoțiile pe care, în cele din urmă, reușește să le gestioneze.
Mădălina le mulțumește tuturor celor care au susținut-o în performanță.
„Vreau să le mulțumesc părinților și bunicilor mei pentru că m-au susținut și m-au încurajat de-a lungul timpului. În egală măsură, am avut parte de niște profesori extraordinari care m-au învățat, m-au sprijinit și m-au ajutat să evoluez și cărora le mulțumesc din suflet.”
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale se afișează joi, 10 iulie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 37550
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
JFK