După ce a locuit în mai multe orașe din România, Alex Matescu s-a stabilit de trei ani la Sibiu, unde profesează ca inginer. De aproximativ o lună tânărul a ales să-și deschidă și un mic business pe care îl găsim în fața Carrefour-ului din Shopping City Sibiu. Este vorba despre „Taste The Corn”, un stand de porumb cu arome.
Alex are 31 de ani și a venit din Craiova la Sibiu, în urmă cu trei ani.
„Eu sunt gorjean la origini, din Turceni. Am făcut facultatea în Craiova, apoi am plecat în Timișoara jumătate de an căutându-mi un loc de muncă. Voiam un job în domeniul pe care l-am studiat, un job de inginer”, își începe Alex povestea.
După aproximativ șase luni, a ales să se mute la București unde a stat doi ani jumătate, până a venit pandemia. A profesat ca inginer, iar pentru că putea să lucreze remote a ales ca în aceea perioadă dificilă să se întoarcă acasă.
„M-am reîntors la ai mei, la țară și am rămas acolo aproape doi ani. Am început un mic business, în domeniul comerțului, administram un magazin de țară. Scopul a fost să fac o afacere pentru părinți, mai ales pentru că mama lucra în domeniu. Am reușit acest lucru, apoi i-am ajutat să preia afacerea în totalitate”, a povestit el.
„Îmi doream viața de oraș”
Pentru că nu-și dorea să rămână la țară, în septembrie 2022, tânărul a ales să vină să lucreze la Sibiu ca inginer.
„Îmi doream viața de oraș, am stat în Craiova jumătate de an, timp în care au reușit ei să preia afacerea. Am început să caut alternative și aveam de ales între București și Sibiu. În București am mai stat, așa că am ales Sibiul”.
Cum a început povestea „Taste the Corn”
Înainte să deschidă mica afacere, Alex s-a lăsat inspirat din vizitele pe care le făcuse în alte orașe și de ideile pe care le găsise acolo.
„Fusesem în Târgu Jiu și Craiova, unde există un business similar. Am mers, am stat la coadă și când l-am încercat am fost uimit cât de bun poate să fie. Am revenit și a doua și a treia oară.
Am mers în mall-urile din Sibiu să văd dacă este această idee și nu am găsit-o. Singurul loc în care găsești este pe centru, cel clasic cu știulete, fiert sau copt. Am căutat spațiu, am luat legătura cu proprietarii și așa am găsit locul acesta”, a mai detaliat el.
„Ne-am dorit să fie ceva sănătos, ușor de consumat și rapid de preparat pentru ca oamenii să nu aștepte foarte mult”
Tânărul povestește că ceea ce face porumbul diferit este faptul că este o gustare sănătoasă, pe care consumatorii o pot cumpăra cu încredere.
„Ne-am dorit să aducem ceva sănătos, de la procesul de producție în care porumbul venit boabe congelate prefierte este fiert în aburi și nu în apă cum se întâmplă cu cel clasic, asta păstrează textura naturală a porumbului, îl împiedecă să se sfărâmițeze, să-și strice forma, îi păstrează inclusiv luciul, până la condimentele pe care le-am ales. Avem sare, unt, piper alb, piper negru, chili, boia, paprika, cheddar și parmezan, curry și sortimentul dulce dedicat mai ales copiilor, miere și scorțișoară. Aceasta este direcția în care am mers, ne-am dorit să fie ceva sănătos, ușor de consumat și rapid de preparat pentru ca oamenii să nu aștepte foarte mult” a explicat acesta.
În afacerea sa tânărul spune că a investit inițial 10.000 de euro, iar planurile de viitor sunt mari.
„Eu am încredere mare în acest business și încrederea vine din reacția oamenilor care, deși sunt sceptici, încearcă porumbul și ne spun cât de bun e. Pe lângă feedback-ul direct pe care ni-l dau, oamenii revin la noi și recomandă și cunoștințelor lor. Pe un orizont mediu, planul este să îmi permit să ies din zona corporate și să rămân full business, lucru care, sunt conștient, că înseamnă foarte multe încercări. Să fiu eu șeful meu, cam asta este direcția în care vreau să merg”, a concluzionat el.
Afacerea lui Alex poate fi găsită pe pagina de facebook Taste The Corn și pe instagram tastethecornsb.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: taste the corn sibiu , porumb shopping city sibiu , porumb sibiu , taste the corn , micile afaceri sibiu , Afaceri Sibiu
Vizualizari: 88492
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 1 oră
AURORA
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
DB
Acum 2 ore
Un cititor