Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

La 103 ani, veteranul sibian Moisă Irod este decorat de Ziua Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Distincția a fost înmânată nepoților

La 103 ani, veteranul sibian Moisă Irod este decorat de Ziua Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Distincția a fost înmânată nepoților
Moisă Irod este unul dintre puținii veterani ai unităților de gardă care mai sunt în viață. Foto principală ilustrativă - imagine de la împlinirea vârstei de 100 de ani - Arhiva Turnul Sfatului

De Ziua Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, maiorul în retragere Moisă Irod, veteran de război din județul Sibiu, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, în semn de prețuire pentru devotamentul și serviciul său în unitățile de gardă ale Armatei României.

La cei 103 ani ai săi, Moisă Irod nu a putut fi prezent la ceremonie, astfel că distincția i-a fost înmânată nepotului său, Liviu Irod, într-un gest simbolic ce a marcat continuitatea unei legături de familie cu unitățile de gardă, întinsă pe cinci generații.

Veteranul s-a născut la 30 noiembrie 1920 și a efectuat stagiul militar în cadrul Batalionului de Gardă Regală între 1943 și 1945. După 23 august 1944, când unitatea a devenit operativă, maiorul Irod a participat la luptele de pe front aproape opt luni. Pentru faptele sale, a fost decorat cu Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi, el este unul dintre puținii veterani ai unităților de gardă care mai sunt în viață.

Minutul 11.30

Ceremonia aniversară a avut loc pe 1 iulie, la Mormântul Ostașului Necunoscut, în prezența șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Evenimentul a marcat 165 de ani de existență a acestei unități cu o istorie emblematică în Armata României.

Cu ocazia ceremoniei, nepoții veteranului, Liviu și Aurel Irod, au vizitat cazarma brigăzii, unde și-au amintit, cu emoție, de anii petrecuți ca militari în termen în aceeași unitate, în anii ’70. Deși au trecut peste 50 de ani, cei doi au recunoscut cu bucurie locuri familiare din cazarmă și au împărtășit povești din perioada stagiului.

Aurel Irod (foto dreapta) și Liviu Irod (foto stânga)

„Fiind copil de la țară, aici am învățat multe și m-am dezvoltat. Am fost mândru să fiu desemnat responsabil cu educația fizică militară”, a povestit Aurel Irod, care a făcut armata între 1972 și 1974.

La rândul său, Liviu Irod, care a servit între 1974 și 1975, își amintește cu mândrie de momentul când a făcut parte din garda de onoare care l-a primit pe președintele Iugoslaviei. „În armată am dobândit autocontrolul și disciplina care m-au ajutat toată viața”, a spus acesta.

Într-un mesaj transmis cu ocazia aniversării, generalul Gheorghiță Vlad a subliniat importanța tradiției și continuității acestei unități militare:

„165 de ani de istorie nu sunt doar o cifră. Sunt generații de militari care au purtat cu mândrie însemnele unității și au fost martorii celor mai importante momente ale României moderne.”

Citește și: Moisă Irod, sibianul care a fost în Batalionul de Gardă al regelui Mihai, împlinește 100 de ani

Citește și: Sibianul Moisă Irod a împlinit 101 ani. Comandantul Brigăzii de Gardă: „Este ultimul dintre veteranii unităților de gardă în viață”

Citește și: Sibianul Moisă Irod, ultimul militar român din garda Regelui Mihai, împlinește 102 ani: „Ei au luat țara asta pe umeri și au purtat-o, iar noi trebuie să o ducem mai departe, la fel de bine și de frumos”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus