Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri că este nevoie să fie legată salarizarea personalului medical de activitatea spitalelor, apreciind că nu se mai poate continua cu risipa din domeniul sănătății, scrie Agerpres.
''E nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului. La numite spitale, costurile de personal depășesc peste 90%. Întreb: cu ce mai rămânem - medicamente, analize?! Se mai poate face ceva pentru pacienți ?! (...). Avem decontări fictive sau umflate în multe cazuri. (...) Numărul de medicamente inovative este foarte mare, sunt medicamente scumpe. (...) Avem concedii medicale extinse, avem niște punți în perioadele critice între sărbători și se vede un vârf de concedii programate - exact patru zile - și este evident că acest lucru invalidează statistica'', a declarat premierul într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, există analize paraclinice foarte extinse, unele justificate, ''dar melanjul între sistemul public și cel privat a făcut ca în ultimii ani'' sistemul de asigurări de stat să se ocupe de cheltuieli, iar privații de câștiguri.
El a făcut un apel către casele de asigurări de sănătate să treacă la rolul de apărător al intereselor pacienților și statului, ''pentru că altfel nu mai putem suporta aceste creșteri''.
''Nu mai putem continua cu risipa'', a transmis premierul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1999


Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Iorgovan
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Arhitect arian