Cu ocazia Zilei Transmisioniștilor Militari, sărbătorită în fiecare an pe 14 iulie, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică i-a oferit părintelui prof. univ. dr. habil. Constantin Necula o Diplomă de Excelență și titlul onorific de Camarad de Onoare.
Distincțiile au fost acordate în semn de apreciere pentru implicarea părintelui în promovarea valorilor militare, pentru sprijinul constant oferit transmisioniștilor români și pentru contribuția substanțială la imaginea școlii militare, așa cum se arată într-o postare făcută pe pagina de facebook a instituției.
„Titlul de Camarad de Onoare stă mărturie dragostei și priceperii cu care părintele ne-a binecuvântat”, se arată în mesajul oficial transmis de instituție.

Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Transmisioniștilor Militari, prilej cu care întreaga comunitate militară a celebrat 152 de ani de la înființarea primei secții de telegrafiști militari din cadrul Batalionului de Geniu al Armatei Române.
În semn de recunoaștere pentru munca și devotamentul transmisioniștilor, au fost înmânate embleme de onoare și diplome de excelență și merit personalului militar și civil cu realizări deosebite.
Totodată, la monumentul Eroilor Transmisioniști din București, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii a organizat un ceremonial dedicat memoriei celor care au servit cu loialitate arma comunicațiilor, a tehnologiei informației și a apărării cibernetice.

„Vă mulțumim pentru seriozitatea și efortul continuu pe care le depuneți în slujba Armatei României! Glorie vouă și glorie eroilor transmisioniști!”, a fost mesajul transmis către toți cei care poartă cu mândrie această armă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ziua Transmisioniștilor Milita , Transmisioniști 14 iulie , Comunicații ArmatĂ , Camarad de Onoare , Diplomă de Excelență , Şcoala Militară
Vizualizari: 1234


Ultimele comentarii
Acum 14 ore
BOGDAN
Acum 14 ore
Unul
Acum 14 ore
Gen
Acum 14 ore
Emil
Acum 15 ore
Claus