Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
18°C

Primăria Sibiu pierde un proces după construcția unui pod pe strada Deventer. Reface totul cu o lucrare care îi nemulțumește pe locuitori: ”Se surpă malul!”

Primăria Sibiu pierde un proces după construcția unui pod pe strada Deventer. Reface totul cu o lucrare care îi nemulțumește pe locuitori: ”Se surpă malul!”

Primăria Sibiu a ajuns cu un proces până la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce o parte din proprietarii unor terenuri agricole s-au plâns în instanță că nu mai pot intra pentru lucrările agricole, după construcția unui pod pe strada Deventer.

Podul a fost construit în 2012, iar după doi ani proprietarii unui teren din zonă au dat în judecată Primăria Sibiu reclamând că prin construcția acestui pod li se îngrădește accesul la proprietate.

”S-a asigurat accesul pe întregul front adiacent străzii Deventer”

Primăria municipiului Sibiu susține că a câștigat la Tribunalul Sibiu, dar a pierdut la Curtea de Apel Alba Iulia și că s-a conformat deciziei instanței: a modificat balustrada podului.

”Acest pod a fost construit în 2012 de Primăria Sibiu, pentru ca traversarea canalului ANIF să se facă în condiții mai bune, podețul existent din beton nemaifiind corespunzător dimensiunilor străzii și aflându-se într-o stare avansată de degradare. Pentru această lucrare s-a obținut certificatul de urbanism nr. 133/2012 și autorizația de construire nr. 623/2012, amenajările realizându-se conform unui proiect tehnic. 

În 2014, proprietarii unui teren de pe str. Deventer au inițiat o acțiune în instanță, reclamând că prin construcția acestui pod li se îngrădește accesul la proprietate.

Deși Tribunalul Sibiu a admis în 2024 apelul Municipiului Sibiu și a respins cererile formulate de reclamanți, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în martie 2025 recursul declarat de reclamanți și a dispus aducerea terenului la situația anterioară executării lucrărilor de construire a podului de pe strada Deventer și efectuarea lucrărilor de construire sau demolare necesare pentru asigurarea accesului la imobilul teren în cauză.

Astfel, Municipiul Sibiu a pus în aplicare prevederile hotărârii judecătorești definitive, modificând o parte din balustrada podului și asigurând astfel accesul pe întregul front adiacent străzii Deventer. Această lucrare s-a finalizat în 29 aprilie 2025”, precizează Primăria Sibiu.

”Au mutat balustrada podului fără autorizație de construire. Se surpă malul”

Proprietarii terenurilor au cerut în instanță despăgubiri de peste 15 mii de lei, însă judecătorii au considerat că nu li s-a adus un prejudiciu.

”Respinge capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință și stabilește cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați pârâții la suma de 15.961,20 lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Obligă pe pârâții apelanți să plătească intimaților reclamanți suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Fără cheltuieli de judecată în recurs„, se precizează în sentința rămasă definitivă.

Primăria a dispus modificarea balustradei podului, astfel încât oamenii să poată să ajungă la terenurile agricole, însă localnicii de aici reclamă calitatea lucrării. În plus, un stâlp amplasat pe trotuar, chiar lângă pod obturează în continuare accesul în zonă.

Ei spun că vor depune sesizare la Inspectoratul de stat în construcții, acuzând că și a doua lucrare a fost făcută de mântuială.

”Au vrut să amenajeze lucrarea și au mutat balustrada podului, însă fără autorizație de construire. Asta e o improvizație ce au făcut ei acolo. Vom face plângere la Inspectoratul de stat în construcții pentru asta. În plus, lucrarea lor la pod surpă deja malul”, spun cei din zonă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Neala

Acum 1 lună

asa isi bate joc primaria de oameni!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus