Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
22°C

Tentativă de omor calificat. Parchet: A accelerat cu mașina și a lovit intenționat două persoane

Tentativă de omor calificat. Parchet: A accelerat cu mașina și a lovit intenționat două persoane
Victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Foto: captură video Ziua Online

Un sibian în vârstă de 37 de ani a lovit intenționat cu mașina două persoane, cu care ar fi avut anterior un coflict. Victimele au fost proiectate la câtiva metri pe asfalt și au necesitat îngrijiri medicale, transmit marți procurorii sibieni. Incidentul s-a petrecut în Tălmaciu. 

La data de 14 iunie 2025, în urma formulării de plângeri de către persoanele vătămate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig s-a înregistrat un dosar penal cu privire la săvârșirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe. Ulterior, dosarul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, spre competentă soluţionare, transmite marți procuror Cristiana Tegbo, în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Potrivit procurorilor, autorul, un bărbat în vârstă de 37 ani (născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), în baza unei stări conflictuale preexistente, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal la intersecţia DN7 şi str. Unirii din oraş Tălmaciu, jud Sibiu a efectuat o manevră la dreapta cu autoturismul, accelerând totodată, şi lovind intenţionat cu partea frontală a autoturismului două persoane, un bărbat în vârstă de 28 de ani, născut în judeţul Hunedoara, domiciliat în judeţul Sibiu şi un bărbat în vârstă de 26 de ani, născut în judeţul Vâlcea, domiciliat în judeţul Sibiu, acestea fiind proiectate pe asfalt în urma impactului, la câţiva metri de autoturismul autorului, persoanele vătămate suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Imagini publicate de Ziua Online, de pe o cameră de supraveghere.

„Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 14.07.2025, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în cauză din două infracţiuni de lovire sau alte violenţe într-o infracţiune de tentativă la omor calificat. Iar ulterior s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de autor pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat”, precizează Tegbo.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 15 iulie 2025 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva autorului, urmând a fi audiat în cursul zilei în calitate de inculpat şi a se lua măsuri legale împotriva sa.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Poliţiei Oraşului Tălmaciu.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai spune sursa citată.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus