Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială informează beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune că, urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 699 din 25.07.2025 a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, nu este necesară nicio acțiune suplimentară din partea acestora pentru menținerea calității de asigurat în sistemul public de sănătate.
Legea menționată aduce modificări Codului Fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, precum și Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, transmit reprezentanții Agenția Judeteana pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, printr-un comunicat de presă.
Precizăm că, pentru beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație de acomodare în vederea adopției și venit minim de incluziune nu este necesară exprimarea unei opțiuni de asigurare alternativă în sistemul de sănătate, iar contribuția de 10% aferentă asigurărilor sociale de sănătate se va reține automat la sursă, din indemnizațiile lunare;
Această contribuție va fi declarată și plătită de către agențiile pentru plăți și inspecție socială și a municipiului București prin Declarația 112, în condițiile prevăzute de lege, pentru fiecare beneficiar în parte.
Astfel, aceste categorii de beneficiari rămân asigurate în sistemul public de sănătate fără demersuri suplimentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1523


Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Nobody
Acum 45 minute
Ardelean
Acum 45 minute
Emil
Acum 48 minute
Nemer Nick
Acum 50 minute
Vic