Scena Teatrului Gong din Sibiu găzduiește sâmbătă, 16 august, de la ora 19, finala celei de-a doua ediții a Campionatului Național de Slam Poetry. Aceasta aduce împreună cei mai buni poeți-performeri din țară, calificați luna trecută în urma evenimentelor din Sibiu, Cluj, Timișoara, București și a unei sesiuni online dedicate participanților din alte orașe și din diaspora.
Lor li se alătură două dintre cele mai puternice voci ale scenei internaționale: Mama Fiera, dublă campioană a Spaniei și medaliată europeană, și Blitzpoesi (Marija Bliznac), campioana Norvegiei și o forță creativă a poeziei performative din Oslo.
„Publicul va trăi o seară intensă, unde poezia își revendică locul nu doar ca literatură, ci ca experiență completă: ritm, voce, prezență scenică și adevăr rostit fără protecții. În afara competiției, evenimentul va include performance-uri muzicale live și intervenții artistice surpriză, menite să amplifice energia serii.
Miza nu este doar una națională: câștigătorul va reprezenta România la Campionatul European de Slam Poetry din Berlin. Dacă acolo reușește să se claseze în primii zece, va merge mai departe la Campionatul Mondial, care se va desfășura anul viitor în Africa de Sud. Este o oportunitate rară pentru artiștii români de a-și face vocea auzită pe cele mai importante scene de slam poetry din lume”, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.
Intrarea este liberă, iar evenimentul promite să fie o experiență culturală memorabilă pentru oricine își dorește să descopere o formă de artă emergentă, directă și profund conectată la realitatea contemporană.
Evenimentul este organizat de Asociația Corpul Poetic și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Parteneri: World Poetry Slam Organization, OMG Publishing, Turtha, B13 Hostel, Comuna30, Ăiacupoezia, Decopertat Cluj.
Foto: Asociația Corpul Poetic
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 948
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Client
Acum 58 minute
Turism
Acum 1 oră
CX
Acum 1 oră
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 1 oră
Popa Călin