Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

La 12 școli și licee continuă lucrările de renovare și după începerea anului școlar. Lazăr, Ghibu, I.L. Caragiale, printre ele

Raluca Budușan
2
colegiul-lazar-foto-primaria-sibiu3-cbqp

Mai multe unități de învățământ din județul Sibiu sunt în plin proces de igienizare și reabilitare, iar pentru unele dintre ele lucrările vor continua luni întregi după 1 septembrie. Autoritățile asigură însă spații alternative pentru elevi și profesori, astfel încât începutul școlii să nu fie afectat.

Publicitate
Publicitate

În județul Sibiu, pregătirile pentru noul an școlar se desfășoară intens, însă nu toate unitățile de învățământ vor fi gata până la 1 septembrie. Raportul transmis de IȘJ Sibiu Instituției Prefecturii pentru ședința de Colegiu Prefecturalcare va avea loc săptămâna viitoare arată că în majoritatea celor 170 de școli și grădinițe, lucrările de igienizare, reparații și reabilitare energetică sunt programate să se finalizeze între 30 august și 5 septembrie 2025.

Există însă mai multe școli și grădinițe importante în care lucrările vor continua mult după deschiderea cursurilor, din cauza amploarei investițiilor.

Printre acestea se numără Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde reabilitarea se va încheia abia în martie 2026, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, cu termen de finalizare în noiembrie 2025, și Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, unde lucrările se vor întinde până în august 2026.

Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu va fi gata în noiembrie 2025, iar Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța Poveștilor” va fi reabilitată până în iunie 2026.

Alte unități afectate sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu (martie 2026), Liceul Tehnologic „Automecanica” din Mediaș (decembrie 2025), Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” din Cisnădie (iunie 2026), Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” din Agnita (martie 2026), Școala Gimnazială „Ioan Moraru” din Dârlos (decembrie 2026), Școala Gimnazială Râu Sadului (ianuarie 2026) și Școala Gimnazială „Samuil Micu” din Sadu (august 2026).

Pentru elevii și profesorii acestor unități, autoritățile au asigurat spații alternative unde vor putea desfășura activitățile didactice sau vor avea ore în program de după-amiază, pentru a nu fi afectat procesul educațional.

Publicitate

10 școli și grădinițe fără autorizație de securitate la incendiu

Pe lângă lucrările de reabilitare, autoritățile locale au verificat și starea de siguranță la incendiu a unităților de învățământ.

Din cele 170 de școli și grădinițe cu personalitate juridică, 73 de unități dețin autorizația necesară, 28 sunt în curs de obținere, iar 10 nu o dețin.

Pentru 59 de școli s-a obținut un aviz special conform HGR 571/2016. Acest aviz nu presupune o autorizare completă, deoarece aceste unități nu au construit clădiri noi și au făcut doar lucrări minore de modificare. Practic, autoritățile au verificat că aceste școli respectă normele de siguranță la incendiu în forma lor actuală și că elevii și profesorii nu sunt expuși riscurilor.

Printre acestea se află patru unități din municipiul Sibiu – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29, Grădinița „Diddle Land”, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” – precum și șase unități din județ: Grădinița „Micul Prinț” Mediaș, Școala Gimnazială Laslea, Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Roșia și Școala Gimnazială Slimnic.

În ceea ce privește infrastructura, majoritatea unităților de învățământ sunt conectate la sistemul centralizat de apă potabilă sau la foraje proprii avizate sanitar, doar șapte școli folosind apă îmbuteliată sau alte surse.

Printre acestea se numără Școala Gimnazială Ațel, Școala Gimnazială Brădeni, Școala Gimnazială Jina, Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială „Corneliu Păcurariu” Micăsasa, Școala Gimnazială Slimnic și Liceul Tehnologic „Stănescu Valerian” din Târnava. De asemenea, la Liceul Tehnologic Iacobeni nu toate clădirile au acces la apă potabilă sigură.

Trei școli cu clădiri neracordate la canalizare

În ceea ce privește canalizarea, 158 de unități sunt conectate la rețeaua de canalizare, în timp ce nouă unități utilizează fose septice, iar alte trei nu au toate clădirile racordate. Aceasta include Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială Roșia și Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” din Agnita.

Majoritatea școlilor și grădinițelor , 169 la număr, au toaletele amplasate în interiorul clădirilor, dotate cu vase de toaletă și chiuvete cu apă curentă, conectate la sistemul de canalizare. Doar Școala Gimnazială Bruiu și structura Școlii Gimnaziale Ighișu Nou din Mediaș mai au grupuri sanitare în curte.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Muresan
    Muresan

    Toata vara n-au avut timp!

    9
    1
    1. Avatar Emil
      Emil

      Renovarile se vor finaliza cand vor dispare spagarii gruparilor politice PNL-PSD din varful statului.

      9
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate