Miercuri,
29.10.2025
Cer Senin
Acum
0°C

Trei ani de închisoare cu suspendare pentru șoferul care a omorât un bărbat pe trecerea de pietoni pe Calea Cisnădiei în 2022. „Cea mai afectată persoană de decesul victimei a fost soţia sa”

Trei ani de închisoare cu suspendare pentru șoferul care a omorât un bărbat pe trecerea de pietoni pe Calea Cisnădiei în 2022. „Cea mai afectată persoană de decesul victimei a fost soţia sa”

Judecătoria Sibiu l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe șoferul unui camion de mare tonaj care în anul 2022 a călcat un om pe trecerea de pietoni pe Calea Cisnădiei la intersecție cu strada Arieșului. Sentința a fost dată pe 21 august 2025 pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, după dezbaterile pe fondul cauzei. Pe lângă pedeapsa principală, instanța a impus și măsuri complementare și accesorii, precum și despăgubiri materiale și morale către familia victimei, plătibile de către asigurătorul RCA al inculpatului.

Decizia judecătorilor vine în urma unui accident rutier petrecut la data de 3 mai 2022, în jurul orei 18:39, pe strada Arieșului, în urma căruia un pieton și-a pierdut viața. Despre acest accident Turnul Sfatului a relatat aici și aici.

Contextul

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, confirmat de instanță, inculpatul conducea un vehicul de mare tonaj, camion tip autobetonieră, și, ajungând la intersecția cu Calea Cisnădiei, nu a oprit la indicatorul STOP și nu s-a asigurat corespunzător cu privire la existența pietonilor. A efectuat un viraj la dreapta și l-a acroșat pe sibianul care traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

În urma impactului, acesta a decedat. Raportul de necropsie medico-legală a stabilit că moartea „a fost violentă”, cauzată de „un politraumatism cu multiple fracturi, eviscerare de anse ileale și hemoragie internă și externă”.

Probele

Din motivarea cauzei, publicată de Judecătoria Sibiu, aflăm că pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, au fost administrate numeroase mijloace de probă. Printre acestea se numără procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, raportul de necropsie medico-legală, înregistrări video de la camerele de supraveghere din zonă, care au demonstrat că inculpatul a pătruns pe drumul cu prioritate cu o viteză relativ crescută, fără să oprească la indicatorul STOP și fără să acorde prioritate victimei, dar și raportul de expertiză tehnică, la care a participat și un expert parte al inculpatului.

Inițial, inculpatul a declarat soției victimei, sosită imediat după producerea accidentului la fața locului, că soțul ei ar fi căzut de pe trotuar pe stradă și astfel l-a acroșat. Această afirmație a fost repetată organelor de poliție, dar a fost contrazisă de înregistrările video, care arată că pietonul a început să traverseze strada într-o deplasare neîntreruptă și s-a asigurat câteva secunde înainte de a intra pe trecerea de pietoni.

Ulterior, acesta a recunoscut fapta doar parțial, susținând că „s-a asigurat din ambele părți, dar având în vedere gabaritul autoutilitarei nu a observat pietonul”. A invocat existența unui "unghi mort". „De asemenea, inculpatul a arătat că a observat un microbuz care circula din stânga pe str. Calea Cisnădiei şi care a virat dreapta pe str. Arieşului, pe lângă el, astfel încât a profitat de moment (recunoaştere care lămureşte pe deplin conduita inculpatului de a intra cu viteză în intersecţie, fără a opri la semnul STOP) şi a virat dreapta pentru a pătrunde pe str. Calea Cisnădiei, moment în care a auzit un tocănit la aripa dreaptă. Inculpatul a oprit imediat şi a observat victima sub roţile autoutilitarei. În final, inculpatul a arătat că el consideră victima vinovată de accident, întrucât nu s-a asigurat corespunzător înainte de a traversa strada”, scrie în motivarea instanței. 

Instanța a respins categoric această apărare, considerând-o „nerelevantă chiar și dacă ar fi adevărată”, întrucât a fost contrazisă de raportul de expertiză.

Din documentul instanței aflăm că expertiza tehnică a relevat următoarele:

  • Victima a oprit în proximitatea trecerii de pietoni și s-a asigurat o perioadă de circa 5 secunde;
  • Cu circa 2,9 secunde înainte de impact, autospeciala poate observa pietonul; până la acest moment, pietonul a fost ascuns de arborele de lângă staţia de Taxi;
  • Cu circa 2,3 secunde înainte de impact, autospeciala ajunge în dreptul indicatorului STOP;
  • Cu circa 2 secunde înainte impact - autospeciala începe virajul la dreapta; are o viteză de cea 27 km/h şi încă 13 m până la impact; pietonul are o viteză de cca 6 km/h şi mai are 2 m până la carosabil;
  • La 0,9 secunde înainte de impact, când pietonul a coborât pe carosabil și a apărut starea de pericol iminent, autovehiculul avea o viteză de aproximativ 22,9 km/h și se afla la 5,3 metri de punctul de impact. La acest moment, pietonul era observabil de către conducătorul auto.
  • Cu circa 0,4 secunde înainte de impact, autospeciala nu mai poate observa pietonul; are o viteză de cea 21 km/h şi mai are 2 m până la impact;
  • Se produce impactul: autospeciala are o viteză de 19,6 km/h;
  • Accidentul putea fi evitat de către conducătorul auto printr-un viraj de ocolire stânga, deoarece pe banda a doua a sensului opus nu se apropia niciun autovehicul. Nu putea fi evitat prin manevre simultane de frânare și viraj, a constatat expertiza. Totodată, în instanță s-a spus că dacă autovehiculul ar fi respectat semnificația indicatorului STOP, ar fi avut o viteză aproape nulă și ar fi putut evita evenimentul prin frânare.

Referitor la argumentul "unghiului mort", instanța a subliniat că „a conferi efect exonerator de răspundere penală așa zisului unghi mort ar însemna diminuarea nejustificată, cel puțin din punct de vedere legal, a conținutului obligației de asigurare și acceptarea riscului unor accidente care ar putea cauza în mod absolut aleatoriu prejudicii extrem de grave integrității și chiar vieții anumitor participanți la trafic”. Mai mult, expertul parte al inculpatului însuși a admis că șoferii au obligația de a se repoziționa pentru a obține vizibilitate în locurile obturate de oglinzi sau parbriz, lucru pe care inculpatul nu l-a făcut, condus de grabă.

„Din dinamica producerii evenimentului astfel cum reiese din înregistrările video reiese în mod clar că singura preocupare a inculpatului a fost de a pătrunde cât mai repede în intersecţie, pentru a vira la dreapta şi pentru a profita de „fereastra de oportunitate” reprezentată de virarea către stânga a unui autovehicul care circula pe drumul principal, pătrundere care s-a făcut în mod evident în detrimentul siguranţei, prin ignorarea mai multor obligaţii: de oprire la indicatorul STOP, de asigurare corespunzătoare la pătrunderea în intersecţie şi pe drumul prioritar, de asigurare cu privire la posibilii pietoni aflaţi în traversare străzii pe trecerea de pietoni.

Vinovăţia inculpatului reiese dincolo de orice dubiu şi doar din vizionarea înregistrărilor video menţionate în cele ce preced, iar expertiza tehnică judiciară doar vine să confirme, dintr-o perspectivă ştiinţifică, această concluzie”, a arătat instanța.

„Standardul de diligență impus unui șofer profesionist este mult mai ridicat”

Un aspect pe care l-a mai notat instanța a fost cel legat de calitatea de șofer profesionist a inculpatului. Acesta deținea în acel moment permisul de conducere pentru multiple categorii (AM, B1, B, C1, C, BE, C1E, CE). „Instanța apreciază că inculpatul, deși avea toate resorturile necesare pentru a preveni producerea acestui accident (experiență îndelungată ca șofer profesionist), dintr-o neglijență nu a făcut-o (...) Standardul de diligență impus unui șofer profesionist este mult mai ridicat”. 

De asemenea, s-a constatat că vehiculul nu era echipat cu oglinzi retrovizoare obligatorii.

Pedeapsa

Fapta inculpatului a fost încadrată ca ucidere din culpă în varianta agravată, conform art. 192 alin. (2) Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de lipsa antecedentelor penale a inculpatului și de atitudinea sa de cooperare în timpul procesului penal, chiar dacă a încercat să plaseze vina pe victimă sau pe „unghiul mort”. Cu toate acestea, a fost respinsă solicitarea apărării de reținere a circumstanțelor atenuante, considerându-se că modalitatea în care a fost comisă fapta nu justifică o astfel de diminuare a gravității.

Sentința finală: 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani. Bărbatului i se impune să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune, dar și de a presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, la Primăria orașului Ocna Sibiului.

Totodată, i se interzice de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani, executată de la rămânerea definitivă a sentinței.

Familia victimei s-a constituit parte civilă în proces, solicitând despăgubiri materiale și morale. Pe acest aspect, asigurătorul a fost obligat direct la plata prejudiciului de 21.134 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri, după deducerea ajutorului de deces) și 130.000 euro cu titlu de daune morale soției victimei. 

„Din probele administrate şi din declaraţiile părţilor reiese că cea mai afectată persoană de decesul victimei a fost soţia sa, care după o căsnicie de aproximativ 50 ani cu victima s-a găsit în situaţia că ultima perioadă a bătrâneţii să şi-o trăiască singură. Trebuie avute în vedere şi circumstanţele reale ale decesului, de o manieră violentă, soţul acesteia fiind călcat de o autobasculantă pe trecerea pentru pietoni, decedând pe loc, trecere de pietoni ce se afla chiar în faţa blocului unde cei doi soţi locuiau. Partea civilă a aflat imediat de incident, fiind alertată de zgomotul din faţa blocului, moment în care s-a deplasat jos şi şi-a observat soţul în starea în care era (procesul-verbal de cercetare la faţa locului fiind relevant în acest sens pentru a înţelege trauma părţii civile), element de natură să producă o traumă profundă. Locul producerii accidentului este un element suplimentar generator de suferinţă, care se va întinde în timp pe tot parcursul vieţii acesteia, fiind rememorat cel mai probabil de fiecare când aceasta va ieşi din casă” – extras din motivarea judecătorilor.

De asemenea, pentru fiul și fiica victimei au fost stabilite daune materiale de 818, respectiv 297 de euro și 100.000 euro fiecare cu titlu de daune morale. Daune morale de 5.000 de euro au fost stabilite pentru nepoții victimei. O sumă de 1.780 de euro cu titlu de daune materiale pentru cheltuieli cu bilete de avion a fost stabilită în folosul ginerelui bărbatului decedat, cererea de daune morale fiind respinsă.

Inculpatul a fost obligat să plătească și 4.303 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Sentința este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

7 comentarii

Un sibian

Acum 2 luni

daca asta e drepate...macar 10 ani in puscarie macar si 1 mil € despagubiri...
Raspunde

Toma

Acum 2 luni

Nu pot înțelege cum poți primi o pedeapsă cu suspendare după ce ai ucis UN OM pe trecerea de pietoni!Sau omul respectiv era fără valoare? Pe de altă parte poți intra la pușcărie dacă îi tragi un șut unui câine!
Raspunde

Rammstein

Acum 2 luni

Rușine.... pentru o pisică unul a primit 3 ani cu execuției ,iar criminalul ăsta primește cu suspendare... justiție de araht...
Raspunde

Cibi

Acum 2 luni

Deci, omori un om pe trecere, dai vina pe el și primești 3 ani cu suspendare? Pai de asta exista atâta tupeu și durere in vârf... Mai are și tupeu jegos să spună că mortul e de vina când sunt probe video cu el omorând un om care traversa strada legal. Sa speram că se întoarce karma și în cei 3 ani in care e pieton se asigura și el pe trecere. "În final, inculpatul a arătat că el consideră victima vinovată de accident, întrucât nu s-a asigurat corespunzător înainte de a traversa strada”
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 2 luni

Dupā pārerea " celor însetati de dreptate", orice faptā trebuie pedepsitā cu moartea vinovatului. Si dacā nu e vinovat, trebuie sā fie. E legea blândā ? Sā inlocuim tot sistemul de pedepse din dreptul penal cu o pedeapsā unicā - suprimarea fizicā ! Atunci, toatā lumea va fi satisfācutā orgasmic. Sau, toatā lumea va fi cinstitā. Ce sā o mai frecām cu justitia, sistemul de drept....prostii. A rāmas unu' restant la întretinere? Spânzurat pe loc de bātātorul de covoare! Ai parcat in loc nepermis? Cu copii cu tot mitraliati! N-ai primit bon fiscal in piatā pentru legātura de pāstârnac? Toatā piata arsā din temelii ca Roma de cātre Nero! Atunci sā vezi tatā principii civice! Asta vor iubitii crestini care izbesc lespezile bisericilor cu fruntile pioase sub care bunātatea si principiile sānātoase se bulucesc întru propāsirea neamului.
Raspunde

Dan

Acum 2 luni

Daca esti la volanul masinii si omori un om esti vinovat, altfel toti ne punem si omoram pe cine avem chef si spunem ca a fost accident si scapam.
Raspunde

@sparrow

Acum 2 luni

Nu ai priceput nimic!Mai citește o dată articolul!E vorba de MOARTEA UNUI OM NEVINOVAT! Nicidecum de un bon fiscal pentru o legătură de păstârnac!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus