O fotografie realizată în 2016 de Cătălin Colniceanu, în cadrul unei ședințe „after wedding” în Sibiu, readuce astăzi zâmbetul pe fața unei femei care împlinește 90 de ani. Imaginea, uitată în arhiva digitală, a fost redescoperită și transmisă familiei după ce comunitatea de pe Facebook a ajutat la identificarea Germinianei și a lui Nicolae Vecerdea, bunicii surprinși în cadru.
Cătălin Colniceanu, în vârstă de 47 de ani, locuiește în București și are o carieră diversificată în domeniul vizual. Economist la bază, a lucrat ca graphic designer și fotograf comercial încă din 2002, activând în paralel ca fotograf de evenimente până în 2018, când a deschis un magazin online pe Amazon. În prezent, este antreprenor și deține totodată o agenție de publicitate.
„Pasionat de tot ce înseamnă artă vizuală, fotografia rămâne marea mea iubire. Fotografia de eveniment, în particular, m-a ajutat foarte mult să îmi dezvolt skillurile de comunicare. Mi-a plăcut foarte tare acea perioadă prin prisma faptului că am ajuns să cunosc foarte multă lume din diverse medii sociale și cât mai diverse”, spune Cătălin.
Era august 2016, iar Sibiul era plin de turiști. Cătălin Colniceanu își amintește: „Era în timpul săptămânii, ne programam ședințele foto în așa fel încât să prindem locațiile libere. Știm cu toții cum este Sibiul în timpul verii. Plin de turiști”.
Mirii erau prieteni vechi ai fotografului și s-au dovedit dezinvolți și răbdători pe parcursul ședinței, în ciuda mai multor plimbări prin oraș, într-o zi caniculară.
Cătălin povestește că pe o străduță retrasă, s-a apropiat de ei un cuplu de bunici care a ținut să intre în vorbă cu mirii. „Probabil că ne-au spus povestea lor și secretul longevității unei relații. Am insistat să am un cadru cu ei și mirii și apoi am vrut să le fac un cadou, un cadru doar cu bunici. Vedeti în fotografii ce a ieșit.”
Fotografiile pierdute și regăsite
Imediat după ședință, Cătălin Colniceanu a postat pe Facebook o selecție de fotografii, inclusiv cadrele cu bunicii, dar nu le-a revendicat nimeni atunci. Ani mai târziu, în timp ce își revizita amintirile digitale, a descoperit din nou aceste imagini.
Germinia și Nicolae Vecerdea
„Tot așa am descoperit ieri și fotografiile cu bunicii. Și m-a trăznit. Nu am apucat să le trimit și uitate au fost. Știam că îmi notasem pe undeva o adresă. Dar la câte agende au rămas în urmă, greu să o mai găsesc. Și zilele acestea nu sunt nici în preajma hard- disk-urilor pe care am back-upul cu fotografiile cu pricina”.
Așa că a apelat la prietenii de pe Facebook. „Am postat fotografiile și i-am rugat să le dea share la rândul lor, poate reușim să îi găsim. Nu e prima dată când reușesc să găsesc cu ajutorul internetului persoane aproape imposibil de găsit. Prin 2002 am făcut asta cu tatăl unei prietene care dispăruse complet. Și am reușit să-l găsesc în doar câteva zile. Era pe la începutul internetului. Dar asta e alta poveste”, a povestit Cătălin pentru cititorii Turnul Sfatului.
Fotografia a ajuns inclusiv pe o pagină de facebook dedicată mămicilor din Sibiu.
Surpriza a venit rapid
Fostul fotograf mărturisește că totuși că nu se aștepta să-i găsescă atât de repede. În noaptea de după postare a primit un mesaj: „Bună! Acum am văzut postarea ta cu bunicii, sunt bunicii soțului verișoarei mele".
„Postarea mea a căpătat notorietate și lumea a reușit să refacă o conexiune pierdută. Am aflat între timp că bunicul a plecat dintre noi și am avut un nod amar căci nu am reușit să-i trimit fotografiile atunci. În același timp, astăzi mi-a scris Andrei, nepotul bunicii și spre uimirea mea aflu că tot astăzi este ziua dânsei. Împlinește 90 de ani. Sper să fie un cadou frumos! Facebook-ul și social media pot fi minunate. Și nu doar uneori! La mulți ani, bunica!”, a transmis Cătălin.
Germinia alături de strănepotul ei - Sursa foto Andrei Apostoiu
Intenționează să trimită acum și copii fizice ale imaginilor, astfel încât bunica să păstreze vie amintirea soțului său și a momentelor surprinse în Sibiu.
O bucurie pentru familie
Fotografiile realizate în 2016 cu cei doi sibieni sunt acum o mare bucurie pentru familie. Andrei Apostoiu, nepotul celor doi, a povestit pentru Turnul Sfatului ce a însemnat pentru Germinia și pentru familia sa primirea acestor fotografii.
„Ne-am bucurat tare mult, mai ales ca mi-au scris prietenii pe Facebook. Mi-au spus că i-au indentificat pe bunicii mei într-un moment foarte frumos pe centru. Cu siguranță acest lucru nu este întâmplător, cred că universul lucrează... Am primit aceste fotografii așa de frumoase de ziua bunicii mele care împlinește 90 de ani. Pentru ea este o amintire foarte plăcută cu bunicul, el din păcate nu mai este printre noi de doi ani de zile. Pe el l-am fi sărbătorit de 92 de ani în 23 august”, spune nepotul.
Andrei povestește că cei doi au avut o relație specială și plină de momente frumoase. „Au avut 65 de ani de căsnicie, o viață de om”.
Germinia alături de familie
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2485
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
Daca e asa cumse scrie, e ff grav
Acum 2 ore
Exceptia
Acum 2 ore
Alex