La un an și jumătate după ce Primăria a dat dispoziție ca pe strada Oțelarilor coroanele copacilor să fie tunse dreptunghiular, locuitorii din zonă își împart opiniile în ceea ce privește estetica, dar au aceeași nemulțumire: frunzele.
„Acțiunea este necesară pentru a menține arborii la o anumită dimensiune și distanță față de rețelele de utilități aeriene și față de fronturile caselor și pentru a evita extinderea rădăcinilor care pot provoca daune imobilelor, trotuarelor și carosabilului”, justificau reprezentanții Primăriei Sibiu decizia de a „utiliza în premieră o tehnică” pentru toaletarea copacilor de pe strada Oțelarilor. Se întâmpla la finele lunii martie 2024, când pe coroanele platanilor au fost montate cadre dreptunghiulare confecționate din bambus, pentru a ghida toaletarea.
Noile forme ale coroanelor – care, potrivit anunțului de anul trecut, vor rezulta în doi trei ani – se pot deja întrezări pe aliniamentul străzii din cartierul Lazaret. „E foarte bine. Eu sunt și la Asociația de proprietari Compa și aș propune să se facă și pe alte străzi”, spune Constantin Avram, aflat în trecere pe strada Oțelarilor.
La doi pași de el, doi vecini intervin în discuție. „Păcat de bambusul din care au fost făcute cadrele. Cât despre formă, ce să zic. Vedeți și dumneavoastră. Mie nu mi se pare cine știe ce”, spune bărbatul, în timp ce femeia aduce în discuție frunzele. „Acum mai mulți ani când a fost refăcută strada, în loc de tei au plantat arțarii aceștia. Și parcă sunt prea mari, rădăcinile deja ridică asfaltul pe trotuar și lasă la frunze… toată vara am tot măturat frunze, iar acum că vine toamna, mătur și mai multe. Ne umplu curțile frunzele de la copacii ăștia. Cu teii de dinainte nu aveam așa multe”.
Primăria estima anul trecut că forma finală a coroanelor arborilor va fi definitivată în doi-trei ani. Sursa foto: Turnul Sfatului
Aceleași frunze sunt invocate mai apoi și de alte două vecine, aflate în fața magazinului de pe stradă. „Arată puțin ciudat, dar mi se pare cel puțin interesat. Doar că ne-au cam dat de lucru cu frunzele, că fac foarte multe”, spune una dintre doamne. „Mie îmi plac. Dar, da, cad foarte multe frunze, toată ziua ești cu mătura în mână”.
Strada Oțelarilor. Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2156
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
NEtrotintarziat Mental
Acum 4 ore
NEtrotintarziat Mental
Acum 5 ore
Ogarul visiniu
Acum 6 ore
Xulescu
Acum 6 ore
Calea Cisnadiei