Marți,
18.11.2025
Innorat
Acum
9°C

Poliţiştii au supravegheat 14 treceri de cale ferată. Patru permise reținute și 53 de sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii au supravegheat 14 treceri de cale ferată. Patru permise reținute și 53 de sancţiuni contravenţionale
Foto: Poliția Sibiu

Polițiștii sibieni au supravegheat marți 14 treceri la nivel de cale ferată din județul Sibiu și au verificat peste 124 de autovehicule, într-o acțiune pe linia prevenirii producerii de accidente rutiere generate de nerespectarea regulilor de circulație, anunță reprezentanții Poliției Sibiu. 

Astfel, au fost aplicate 53 de sancţiuni contravenţionale, a fost retras un certificat de înmatriculare și au fost reţinute patru permise de conducere, unul dintre acestea pentru depășirea coloanelor de vehicule oprite la trecere, unul pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată și două pentru alte abateri. 

Foto Poliția Sibiu

Polițiștii reamintim participanților la trafic că neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (9 – 20 de puncte amendă) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

De asemenea, depăşirea coloanelor de vehicule oprite la trecerile la nivel cu calea ferată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte amendă) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1129

Comentarii

2 comentarii

Emil

Acum 1 lună

A dat priveghiurile in ei tocmai cand penalul Predoiu trimite reforma din MAI premierului.
Raspunde

Dorele

Acum 1 lună

Sa stea pe Calea Dumbrăvii la noua banda.....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus