În cadrul discuțiilor din Consiliul local despre programarea lucrărilor de infrastructură astfel încât impactul asupra traficului auto să fie cât mai mic, primarul Sibiului, Astrid Fodor, a arătat că situația este greu de gestionat și din cauza faptului că facturile constructorilor nu au fost achitate.
Discuția din Consiliul local Sibiu a fost deschisă de consilierul local Ionuț Ghișe (USR). „Comisia circulație deschide tronsoane de lucrări și chiar dacă cele pentru care s-a primit aviz nu au fost finalizate, în paralel încep altele. Nu s-ar putea emite un aviz condiționat de finalizarea altor intervenții? Nu s-ar putea încerca o coordonare între entitățile care participă la modernizări. De exemplu, ieri, pe strada Cimitirului (rută alternativă de ocolire a porțiunii din șoseaua Alba Iulia aflată în lucrări – n.r.) era o intervenție a Terra Building, de unde s-a format un alt blocaj. Deci la ora 15:00 pe o rută alternativă faci intervenții care se pot face intervenții dimineața și seara”, a spus Ionuț Ghișe.
Primarul Astrid Fodor a arătat că lucrurile sunt mai complicate: multe din lucrările de infrastructură la apă sau la gaze sunt finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), al cărui termen de finalizare este în vara anului viitor. Iar cel puțin o parte din firmele angajate să execute aceste lucrări au facturi emise, dar neîncasate, din cauza autorităților de la București. „Noi nu vorbim de intervenții, ci de lucrări masive de investiții. Sunt niște termene limită car trebuie respectate de către Apă Canal, licitațiile sunt cum sunt, poate câștiga o firmă care e cum e. Am avut o serie de surprize cu firma care a câștigat la Apă Canal, în fiecare ședință de luni ei sunt dați exemplu negativ, am dat și amenzi. La Delgaz, la fel, sunt lucrări pe PNRR. Credeți că nouă ne face plăcere? Este groaznic. Acum trebuie cheltuiți banii aceștia, nu știm ce bani mai primim după aceea. Discutam ieri cu constructorul care lucrează pentru Apă Canal. Mi-a spus :„Știți că facturile nu sunt achitate? Nu de Apă Canal, ci de minister”, a răspuns Astrid Fodor.
Primarul Sibiului a arătat că – spre diferență de proiecte precum cel derulat de Apă Canal – administrația municipiului are fondurile necesare pentru a susține lucrări (precum cele de reabilitare energetică a școlilor), până când autoritățile centrale alocă banii pentru acoperirea facturilor emise de constructori. „Noi înaintăm cu lucrările noastre pentru că prefinanțăm din bugetul nostru. La alții lucrările merg tot mai încet pentru că nu și-au încasat bani, nu mai pot plăti nici salariile. Și blocajul va fi și mai mare. Degeaba tot amendăm, că lucrările nu vor merge mai repede”.
Astrid Fodor a mai arătat că astfel de șantiere care vor afecta traficul auto vor continua să fie deschise. „Până în toamna anului viitor vom fi tot un șantier. La Apă Canal durează până în 2028”.
Lipsesc și materiale
Emanuel Lazăr, directorul Direcției Generale Dezvoltare și Digitalizare din cadrul Primăriei Sibiu, a arătat - pe subiectul lucrărilor de pe strada Cimitirului – că intervenția de acolo a fost mai amplă și așteptată de mult timp de locuitori. „Există un grup de cetățeni care ne trimit petiții, au probleme cu apa pluvială care intră în curți și acolo s-a executat o rigolă care să preia apa de pe Cimitirului. Cu mai multă sincronizare puteau să evitat (blocajul – n.r.), e adevărat”, a admis Lazăr.
În ceea ce privește tergiversarea termenelor pe marile șantiere de infrastructură, Emanuel Lazăr a arătat că acest lucru are drept cauză și întârzierile în furnizarea de materiale. „Am luat legătura cu, probabil, cel mai mare producător de țevi din România: li s-a spus constructorilor de la Sibiu că vor avea termen de livrare de două săptămâni, după care producătorul a prelungit cu încă alte trei săptămâni. Explicația: nu suntem singurul oraș mare care a aplicat pentru astfel de investiții și atunci presiunea este ridicată și pe producătorii de materiale și pe distribuitori. De două-trei săptâmâni ținem legătura mai strâns cu constructorii, avem deja sectoare reparate și închise”, a adăugat Emanuel Lazăr.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2113
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Cisnădian din Cartierul Arhitecților
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Bitt Dannman
Acum 8 ore
Eu