Consiliul Judeţean (CJ) Braşov va continua din fonduri proprii proiectul de modernizare a DJ 104 pe porţiunea Făgăraş - Şoarş - Bărcut - limită de judeţ Sibiu, pentru care obţinuse finanţare prin Programul "Anghel Saligny", a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, preşedintele instituţiei, Adrian Veştea, transmmite Agerpres.
Este vorba despre modernizarea a două tronsoane din drumul judeţean care leagă judeţele Braşov şi Sibiu, iar lungimea totală ce urmează să fie refăcută este de 25,4 kilometri, iar pentru implementarea acestuia au fost semnate, pe 23 octombrie 2023, două contracte aferente Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" în valoare totală de 140 de milioane de lei, respectiv 70 de milioane de lei pentru fiecare dintre cele două tronsoane/loturi.
Potrivit comunicatului de presă al CJ, proiectele de modernizare a celor două loturi se află în stadiul realizării documentaţiilor tehnice, pentru ultimul lot - Şoarş - Bărcut - limită de judeţ Sibiu, fiind deja predate beneficiarului.
"Pentru serviciile de proiectare şi execuţie realizate în cursul anului 2025 pentru Lotul III Şoarş - Bărcut - limită de judeţ Sibiu, am prevăzut suma de aproximativ 7 milioane de lei, urmând ca, în anii următori, să alocăm sumele necesare finalizării obiectivului din fonduri proprii. Decontarea valorii finanţate prin Programul 'Anghel Saligny' se va realiza imediat ce programul se va debloca. În ce priveşte Lotul II, Făgăraş - Şoarş, în bugetul judeţean avem prevăzută pentru acest an suma de 3,5 milioane de lei", a precizat Adrian Veştea.
Conform acestuia, CJ Braşov a estimat că începerea lucrărilor în cadrul proiectului va avea loc în cursul acestui an.
"Ne-am luat în calcul ca aceste lucrări să înceapă spre finalul anului 2025, motiv pentru care am bugetat sumele necesare achitării serviciilor de proiectare, precum şi lucrărilor care se vor realiza în acest an", a mai precizat preşedintele CJ Braşov.
Valoarea contractului pentru proiectul tehnic şi execuţia modernizării Lotului II este de 36.147.464,81 lei, realizarea documentaţiilor de proiectare având o pondere de aproximativ 4,8%, în timp ce contractul pentru Lotul III este în valoare de 69.988.191,90 lei, din care partea de proiectare reprezintă aproximativ 7,5%, se mai arată în comunicatul CJ Braşov.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 217
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Chris
Acum 1 oră
Cici
Acum 1 oră
Cici
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
CoraBora