Sâmbătă,
03.01.2026
Innorat
Acum
1°C

Primăria Sibiu, iluminată în roz și bleu, de ziua Părinților de Îngeri: Transmitem din partea comunității, un mesaj de recunoaștere și solidaritate față de părinții greu încercați

Primăria Sibiu, iluminată în roz și bleu, de ziua Părinților de Îngeri: Transmitem din partea comunității, un mesaj de recunoaștere și solidaritate față de părinții greu încercați
Foto: Primăria Municipiului Sibiu/Facebook

Primăria Municipiului Sibiu a fost iluminată în roz și bleu miercuri seara pentru a marca evenimentul „Ziua Părinților de Îngeri”, în semn de solidaritate cu părinții care au suferit pierderea copiilor.

„Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Sibiu iluminează clădirea Primăriei din Piața Mare în culorile roz  și bleu   pentru a marca „Ziua Părinților de  Îngeri” , o acțiune a proiectului "Mame cu brațe goale" al cărui mesaj central este "Durerea ta este văzută. Copilul tău nu este uitat."

Transmitem astfel, din partea comunității, un mesaj de recunoaștere și solidaritate față de părinții greu încercați de pierderea unui copil și care trăiesc cu dorul de acesta.

Ziua Națională de Comemorare a Copiilor Decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani a fost instituită oficial anul trecut, fiind marcată în data de 15 octombrie”, a transmis primăria pe pagina de Facebook. 

Despre Ziua Părinților de Îngeri

Adoptată în 2024, Legea nr. 186/2024 stabilește 15 octombrie ca Zi națională de comemorare a copiilor decedați – în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani – și încurajează autoritățile, instituțiile și organizațiile să contribuie la marcarea acestei zile prin evenimente dedicate, menite să susțină părinții îndoliați și să crească gradul de conștientizare asupra acestei realități.
 
Totodată, legea prevede posibilitatea acordării de servicii psihologice decontate de stat pentru părinții îndoliați – un pas important spre recunoașterea doliului perinatal ca experiență profundă și legitimă.
 
Despre proiectul „Mame cu Brațele Goale”
 
Proiectul „Mame cu brațele goale”, inițiat în 2021 sub umbrela Asociației Sinaptica Mehedinți, este un demers artistic, educațional și social care aduce în spațiul public o temă adesea trecută sub tăcere – pierderea unei sarcini sau a unui copil – și contribuie la recunoașterea acestei experiențe ca parte a unei realități adesea invizibile. De-a lungul timpului, proiectul a strâns peste 150 de mărturii autentice de la mame din întreaga țară și a organizat expoziții, grupuri de suport și întâlniri cu cadre medicale, dedicate sprijinului emoțional al părinților care trăiesc acest tip de doliu.
 
Începând cu 2024, proiectul coordonează campania națională de iluminat public în culorile roz și bleu, desfășurată anual pe 15 octombrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus