Luni,
05.01.2026
Ninsori Usoare
Acum
-1°C

Bătaia din Ștrand. Agresorul, sub control judiciar, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

Bătaia din Ștrand. Agresorul, sub control judiciar, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
Foto arhiva Turnul Sfatului

În cazul bărbatului bătut pe stradă, în cartierul Ștrand, procurorii sibieni au schimbat încadrarea juridică a faptei, din vătămare corporală în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Victima a decedat la Spitalul Județean Sibiu, iar față de inculpat a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. 

„În continuarea comunicatului privind agresiunea din 31.10.2025, vă aducem la cunoștință faptul că la data de 17.11.2025 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C.Pen. și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de autor. Astăzi a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat pentru 60 de zile. Punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt acte procesuale care nu înfrâng prezumția de nevinovăție”, transmite marți Dan Simion, procuror șef Secție Judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. 

Potrivit sursei citate, moartea a fost neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute consecutive unei bronhopneumonii complicată în evoluție.

Inițial încadrarea faptei a fost de tentativă de omor, procurorii revenind apoi precizând că starea gravă în care se afla victima se datora și unei stări de sănătate precare preexistente.

Citește și Cum s-a petrecut altercația din Ștrand: cei doi se cunoșteau, victimei i s-a făcut rău după ce a plecat cu mașina. Procurorii au schimbat încadrarea juridică în vătămare corporală

Victima și agresorul se cunoșteau anterior de producerea altercației, între cei doi existând o stare conflictuală, spunea la acel moment Dan Simion.

În data de 31 octombrie 2025 victima (59 de ani), aflată la volanul unui autoturism, l-a observat pe autor (52 de ani) deplasându-se pe trotuar și a oprit autoturismul pe contrasens și, parțial pe trotuar în dreptul acestuia. După ce a coborât din mașină a fost agresat cu pumnii de către autor, iar ulterior a plecat cu autoturismul. După ce a parcurs o distanță scurtă, i s-a făcut rău, fiind anunțat serviciul 112 de către un martor, au detaliat procurorii în 11 noiembrie. 

Cazul altercației a fost făcut public de fiul victimei, care a cerut sprijinul unor eventuali martori. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Gen

Acum 1 lună

Sibiu, "siguranta si incredere" ! Demisia celor responsabili !!!
Raspunde

Zzz

Acum 1 lună

Tu, gen, cu care cap gandesti? Daca un bizon parcheaza pe trotuar ca sa pozeze in alpha, o fi de vina: a) primarul b) CJ c) politia?
Raspunde

CX

Acum 1 lună

"a oprit autoturismul pe contrasens și, parțial pe trotuar în dreptul acestuia" in apropiere de Pompieri unde nu prea ai voie sa opresti si el dorea sa se angajeze sofer la tursib :))) De ce nu a sunat direct la 112, daca ii se facea rau si dadea peste un copil pe trotuar???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus