Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-1°C

Un șofer în vârstă de 21 de ani a depășit neregulamentar și a provocat un accident cu un alt șofer de 22 de ani. Doi tineri au ajuns la spital

Un șofer în vârstă de 21 de ani a depășit neregulamentar și a provocat un accident cu un alt șofer de 22 de ani. Doi tineri au ajuns la spital
Doi tineri în vârstă de 21 de ani au ajuns la spital în urma unui accident produs sâmbătă după-amiaza în municipiul Mediaș. Sursa foto: arhiva TS

Un tânăr șofer din comuna Târnava a provocat un accident pe strada 1 Decembrie din municipiul Mediaș, în cursul după-amiezii de sâmbătă.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiști rutieri au stabilit faptul cǎ, în timp ce se deplasau pe aceeași direcție de mers, cel mai probabil pe fondul unei depășiri neregulamentare, șoferul unui autoturism (21 de ani, domiciliat în Târnava) a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un medieșean în vârstă de 22 de ani, după care a ricoșat într-un stâlp”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Șoferul care a proocat accidentul a fost transportat la spital cu traumatism abdominal li escoriații, în timp ce un pasager a ajuns pe mâna medicilor cu traumatism cranian, un traumatism facial și de torace.

Șoferul de 22 de ani a refuzat transportul la spital.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1935

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Rammstein

Acum 1 lună

A ajuns Sibiul Medelinul României.... droguri, prostituție, crime,....

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus