Vineri,
12.12.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
4°C

Pietonul acroșat de TIR pe Șoseaua Alba Iulia, în stare gravă. A fost operat de urgență și transferat la ATI

Pietonul acroșat de TIR pe Șoseaua Alba Iulia, în stare gravă. A fost operat de urgență și transferat la ATI
Potrivit medicilor, pacientul a avut nevoie de intervenții chirurgicale de urgență. Foto: depositphotos.ro

Pietonul rănit miercuri în accidentul de pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu se află în continuare în stare gravă, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost preluat inițial în Unitatea de Primiri Urgențe, apoi internat în secția Chirurgie 2.

Potrivit medicilor, pacientul a avut nevoie de intervenții chirurgicale de urgență imediat după internare, iar ulterior a fost transferat în secția de Terapie Intensivă. Acesta este în prezent sub monitorizare continuă și tratament de specialitate, starea sa generală rămânând gravă.

Accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, la intrarea în municipiul Sibiu, pe direcția Cristian–Sibiu. Din primele verificări ale polițiștilor, un ansamblu TIR condus de un bărbat de 38 de ani, cetățean străin, a acroșat pietonul care se angajase în traversarea neregulamentară a străzii. Bărbatul a rămas blocată sub autovehicul, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare pentru extragere.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a aplica măsurile legale care se impun.

Sursa foto: depositphotos.com/ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus