Peste 370 de apeluri la ambulanțe în trei zile în Sibiu, cele mai multe pentru tulburări digestive și probleme cardiace. SAJ recomandă atenție sporită la sănătate în perioada sărbătorilor.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu au raportat că, între 25 decembrie, ora 0:01, și 27 decembrie, ora 15:00, au fost 376 de solicitări care au dus la deplasarea ambulanțelor pe raza județului. Din cauza dinamismului situației și a fluxului continuu de apeluri, nu poate fi întocmit un inventar exact al intervențiilor în acest moment, au precizat aceștia.
Potrivit lor, cea mai mare parte dintre solicitări au fost pentru tulburări digestive, urmate de un număr semnificativ, peste media obișnuită de sindroame coronariene (un grup de afecțiuni care implică reducerea bruscă a fluxului de sânge către mușchiul inimii (miocard), cauzată de obicei de blocarea unei artere coronare. Ele fac parte din categoria bolilor cardiovasculare acute și pot fi foarte periculoase dacă nu sunt tratate rapid).
În cursul zilei de 27 decembrie au fost înregistrate și trei decese constatate de echipajele medicale.
Apelurile înregistrate în aceste zile au inclus atât intervenții de urgență (SAJ și SMURD), cât și deplasări intraspitalicești necesare pentru transferul pacienților.
Reprezentanții SAJ Sibiu au menționat că informațiile furnizate sunt orientative, întrucât situația rămâne activă și evoluează pe măsură ce noi apeluri sunt procesate și echipajele sunt trimise la intervenții.
În contextul numărului crescut de solicitări și a riscurilor asociate perioadei de sărbători, asistentul medical Rareș Gavriloaia le recomandă sibienilor să aibă grijă de sănătatea lor și să adopte măsuri de prevenție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2147


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
ID
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Emil
Acum 10 ore
Nod în papură