Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-2°C

Actualizare video. Cosmin Zuleam, condamnat în primă instanță pentru uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost adus în țară

Actualizare video. Cosmin Zuleam, condamnat în primă instanță pentru uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a fost adus în țară

Cosmin Zuleam, condamnat pe fond la 30 de ani de închisoare în dosarul crimei de la Sibiu, a fost adus miercuri în țară.

„La data de 21 ianuarie 2026, în urma cooperării internaționale, pe Aeroportul Henri Coandă, a fost realizată predarea unei persoane, urmărită  internațional din categoria MOST WANTED, pe numele căreia a fost emis un mandat de arestare preventivă”, anunță polițiștii. 

Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 33 de ani, domiciliat în localitatea Horezu Poenari, județul Dolj, față de care, la data de 19 noiembrie 2023, Tribunalul Sibiu a emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și două infracțiuni de tâlhărie calificată.

În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și autoritățile din Indonezia, la data de 15 ianuarie 2026, acesta a fost localizat și reținut în Indonezia.

Citește și Cum a fost prins Cosmin Zuleam de polițiștii Indonezieni. Se afla într-o casă și nu a opus rezistență

Această localizare a fost rezultatul eforturilor depuse, activităților specifice, derulate pe parcursul a peste 2 ani, și a excelentei cooperări cu autoritățile din mai multe state, precum și cu sprijinul partenerilor interni și externi, cărora le mulțumim pe această cale.

Persoana în cauză urmează a fi introdusă într-o unitate arest a Poliției Române.

Prima sentință în ”Dosarul Kreiner”: Minae și Ghiță au fost condamnați la închisoare pe viață. Zuleam a primit 30 de ani de închisoare cu executare

În 11 noiembrie 2025, cei trei bărbați judecați pentru jefuirea și uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au primit sentința, pe fond. Decizia a venit la Tribunalul Alba, acolo unde se judecă acest dosar.

Astfel, Marian Cristian Minae și Laurențiu Ghiță au fost condamnați la închisoare pe viață.

Cosmin Zuleam a fost condamnat la 3 ani pentru furt calificat, 4 ani pentru complicitate la furt calificat, 8 ani pentru tâlhărie calificată, 9 ani pentru tâlhărie calificată, 22 ani omor calificat, prin calcul judecătoresc rezultă pedeapsa de 30 de ani cu executare.

Citește și Fiica lui Adrian Kreiner, mulțumită de sentința dată celor trei autori ai crimei. Avocat: ”N-au recunoscut și n-au regretat fapta”

Apelul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus