Un incendiu izbucnit în luna ianuarie a lăsat o familie din Sărata, județul Sibiu, fără casă și fără un loc unde să-și crească cei patru copii, dintre care doi sunt nou-născuți. Autoritățile locale au intervenit, dar fac apel la solidaritatea oamenilor pentru a-i ajuta să o ia de la capăt.
Un incendiu produs în data de 13 ianuarie a schimbat complet viața unei familii din satul Sărata, județul Sibiu. Casa în care locuia Vasile Solomon, în vârstă de 44 de ani, împreună cu fiica, ginerele și cei patru nepoți a fost mistuită de flăcări. Potrivit pompierilor cauza incendiului a fost hornul casei care nu a fost protejat corespunzător față de materiale care pot aprinde ușor. În doar câteva ore, tot ce aveau s-a pierdut.
În locuință trăiau trei adulți și patru copii: două fetițe de 2 și 6 ani și doi gemeni nou-născuți, un băiețel și o fetiță, care nici măcar nu au împlinit o lună de viață. În momentul incendiului, fiica lui Vasile se afla la spital, unde născuse gemenii. La întoarcere, nu au mai avut unde să se întoarcă.
„Casa a ars pe 13 ianuarie. Acum stăm pe la neamuri, dar e doar o soluție temporară”, spune Vasile.
Situația familiei este una extrem de dificilă. Doar ginerele lui Vasile lucrează cu ziua, iar el însuși mai găsește ocazional muncă zilieră. Cu patru copii mici, dintre care doi nou-născuți, deplasările, cheltuielile și lipsa unui acoperiș stabil fac ca fiecare zi să fie o luptă.
Familia este din comuna Porumbacu de Jos și nu are, în acest moment, posibilitatea de a-și reconstrui singură locuința. Au nevoie de sprijin din toate părțile: haine, alimente, bani, materiale de construcții, orice ajutor contează.
S-a implicat și Primăria din Porumbacu
Autoritățile locale s-au implicat, dar recunosc că este nevoie de susținere mai largă. Primarul comunei Porumbacu de Jos, Dorel Martinicu, spune că situația este una gravă:
„Situația acestei familii este cu adevărat dramatică. Ne-am implicat și noi și o să o sprijinim prin hotărâre de consiliu local cu materiale de construcții, lemn din pădurile comunale, și avem alături de noi o organizație care dorește să se implice. Dar avem în continuare nevoie de ajutor, pentru că misiunea nu este ușoară.”
Edilul face apel la solidaritate și îi îndeamnă pe toți cei care pot să ajute să ia legătura cu Primăria Porumbacu de Jos.
„Oricine dorește să se implice poate contacta primăria și putem sprijini această familie, din care fac parte patru copii”, a mai spus primarul.
Cei care doresc să sprijine această familie o pot face luând legătura la Vasile Solomon la numărul de telefon: 0774661704.
Date de contact Primăria Porumbacu de Jos: 0269.522.101
Program de funcționare
luni - 7:30 - 16:00
marți - 7:30 - 16:00
miercuri - 7:30 - 16:00
joi - 7:30 - 16:00
vineri - 7:30 - 13:30
sâmbătă și duminică - Închis

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: primarie porumbacu de jos , vasile solomon , incendiu Sarata , foto , video , caz social , Porumbacu de Jos
Vizualizari: 1546


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
And
Acum 2 ore
TT
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil