Cele două zile de weekend vor avea loc sub „zodia” răciturilor. Iubitorii de artă - cei mici, dar și adulți - au la dispoziție câteva ateliere de pictură, iar cei care preferă sunetul de chitară acustică au o opțiune sâmbătă seara. Totodată, la finalul primei luni din an artiștii își sărbătoresc revelionul.
Răci cu poveste la Muzeul ASTRA
Sâmbătă și duminică, de la 11:00 la 15:00, la Muzeul ASTRA veți avea ocazia să trăiți experiența preparării de răcituri, după rețete moștenite sau descoperite, un exemplu clar de utilizare fericită și ingenioasă a tuturor resurselor, după cum totul avea un rost în gospodăria țăranului român.

Reprezentanții muzeului Invită vizitatorii să redescopere și instrumentarul de odinioară care se folosea pentru a prepara și pentru a da savoare acestor mâncăruri. Veți putea observa și cum se păstrau ingredientele peste iarnă, cum se conservau îndelung, păstrându-și proprietățile nutritive și gustul.
În cele două zile din acest weekend se vor desfășura ateliere gastronomice prin care se vor ilustra toate etapele de pregătire a ingredientelor necesare preparării piftiilor: picioare de porc, urechi, ciolan, oase cu carne afumate. Iar după ce piftiile vor fi lăsate să se odihnească și să se închege, vor fi servite, alături de alte preparate cu poveste ale bucătăriei tradiționale românești. Al doilea preparat, care se va servi cald, în ambele zile, va fi ciorba cu afumătură de porc, după cum în bucătăria tradițională, după tăierea porcului, ciorbele și mâncărurile erau completate în mod plăcut de câte un os afumat.
„Spărgătorul de nuci”

În ianuarie, retrăim magia unică a sărbătorilor la Teatrul de Balet Sibiu cu cel mai frumos spectacol de balet clasic al tuturor timpurilor, cu o istorie impresionantă care se întinde pe mai mult de o sută de ani (premiera absolută a avut loc în anul 1892), „Spărgătorul de nuci”.
Valentin Barteș, artistul coregraf care a creat de-a lungul timpului lumi de poveste pe scena baletului sibian, și care a cucerit audiența cu fiecare montare realizată la Sibiu („Dansul florii de cireș”, 2007, „Carmen”, Piața Mare 2010, „Spărgătorul de nuci” 2010, „Rigoletto” 2023 etc), respune povestea plină de magie, grație și eleganță a tinerei Clara și a Spărgătorului de nuci într-un spectacol menit să completeze atmosfera unică a sărbătorilor de iarnă.
Sâmbătă, ora 19:00. Detalii - aici.
„Puiul de lebădă”

Spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani; spectacol cu păpuși și actori la vedere.
„Puiul de lebădă” după Hans Christian Andersen. Regia: Monica Baldea; Scenografia: Monica Baldea; în distribuție: Mihaela Grigoraș, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel.
durata: 60 min.
„Puiul de lebădă” este o adaptare după povestea scrisă de autorul de literatură pentru copii Hans Christian Andersen, care are drept erou un boboc de lebădă, clocit de către o raţă.
Câte umilinţe a putut să îndure micuţul, din partea tuturor, doar pentru simplul fapt că nu era asemenea celorlalte! Toţi îl dispreţuiau şi se purtau urât, spunându-i în faţă cuvinte grele şi rănind-o chiar şi pe mama raţă, care îl iubea la fel de mult ca pe ceilalţi puişori ai săi. Ba chiar fuse sfătuită să îl alunge, căci făcea de râs neamul mândru al raţelor.
Vă puteţi închipui ce era în sufletul bietei „răţuşte”?! La fel se simt și copii batjocoriți pe motiv că fie sunt prea înalți, prea scunzi, prea grași, prea slabi sau pur și simplu mai diferiți decât ceilalți. E bine să ne gândim ce ar putea trăi în acele momente şi cât de grele le sunt umilinţele, dar mai ales, cât de dăunătoare sunt astfel de atitudini între noi și ce bine ar fi să le evităm.
Detalii și bilete - aici.
Pizza by Tango
La „Pizza by Tango” puteți savura o pizza caldă și aromată alături de cei dragi. Puteți să vă creați pizza exact așa cum vă place – cu de toate, în combinații inedite, de post, alături de un tiramisu delicios ca desert. Puteți savura pizza preferată pe terasa de la Tango sau o puteți comanda direct acasă, cu livrare gratuită.
Atelier de pictură 6-12 ani
Cei mici, cu spirit artistic, sunt invitați la un atelier de pictură plin de creativitate și voie bună. „Vom picta, vom povesti, vom lua pauze delicioase și ne vom bucura de muzică într-o atmosferă caldă și prietenoasă”, anunță organizatorii.
Detalii - pe pagina evenimentului.
Atelier de pictură pentru adulți
Și adulții sunt invitați la un atelier de pictură.
Tematica: Copacul Vieții
Data: 31.01.2026 ora 11;00 - 13:30
Tarif: 85 lei / pers
Participare pe bază de înscriere, în in limita locurilor disponibile, prin mesaj privat WhatsApp la tel 0724260023. Detalii - aici.
Revelionul artiștilor

Music Hub organizează, pentru al optulea an la rând, Revelionul Artiștilor!
„Deoarece artiștii sunt mereu în acțiune pe 31 decembrie, noi sărbătorim pe 31 ianuarie, cu un open stage & jam session dedicat tuturor: soliști, instrumentiști, trupe, coruri, poeți și lume bună – oricine simte muzica și vrea să o împărtășească!
Ce oferim: mixer, chitară, microfoane și, cel mai important, un public gata să se distreze cu tine!”, anunță organizatorii.
Detalii - aici.
Concert acustic

Una dintre cele mai iubite trupe din Sibiu revine pe scena Imperium Pub! Energia lor unică și vibe-ul inconfundabil transformă fiecare seară într-o experiență memorabilă. Cu ei, muzica nu se oprește până când ultimul client nu pleacă acasă — iar Acoustic Band știe perfect cum să țină atmosfera vie până la final.
Sâmbătă, ora 22:00. Detalii - aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ce facem în weekend sibiu
Vizualizari: 811


Ultimele comentarii
Acum 15 ore
Newman
Acum 15 ore
Newman
Acum 16 ore
Emila Elzoroaba
Acum 16 ore
Ion
Acum 16 ore
Bambolero