Băiatul de trei ani, rămas în familia din Chirpăr după moartea, de-a lungul timpului a patru copii, a fost preluat în regim de urgență de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC), în baza unei decizii a instanței. Copilul se află în siguranță.
DGASPC Sibiu anunță că băiatul de trei ani, rămas în viață în urma tragediei din comuna Chirpăr, în care patru copii ai aceleiași familii au murit, de-a lungul timpului, a fost preluat și se află în siguranță, după ce instanța a dispus instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență.
Potrivit unui comunicat transmis vineri, 6 februarie, de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, măsura a fost luată la propunerea specialiștilor instituției, după finalizarea anchetei desfășurate în acest caz.
„În baza unei decizii a instanței, la propunerea specialiștilor instituției noastre, s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru copilul rămas în familie, acesta fiind preluat și aflându-se în siguranță”, transmite DGASPC Sibiu.
Reprezentanții instituției precizează că intervenția a fost necesară după ce, în urma evaluărilor, au fost constatate elemente care indicau existența unei situații de risc, fiind nevoie de măsuri imediate pentru protejarea integrității fizice și emoționale a copilului.
Copilul va beneficia, în perioada următoare, de servicii medicale, psihologice, educaționale și sociale, scopul fiind asigurarea unui mediu securizant și favorabil dezvoltării sale armonioase.
Decizia vine la scurt timp după tragedia petrecută în localitatea Chirpăr, unde frații lui, doi copii, de șase și nouă ani, au murit după ce au căzut într-un pârâu înghețat. Ulterior, s-a aflat că părinții mai pierduseră anterior alți doi copii, decedați, potrivit declarațiilor acestora, din cauza unor complicații date de pneumoniei.
Inițial, DGASPC Sibiu anunțase că familia nu se afla în evidențele instituției și că legislația nu permite instituirea automată a unei măsuri de protecție specială. Totuși, în contextul decesului a patru copii în cadrul aceleiași familii, cazul a fost încadrat ca fiind unul de risc, fiind demarate procedurile legale care au dus, în final, la preluarea copilului rămas în viață.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 579


Ultimele comentarii
Acum 53 minute
Nonick
Acum 1 oră
Denisa holistique vibes coach
Acum 1 oră
Cine sapă groapa altuia se cunoaște după lopată
Acum 1 oră
Iolanda
Acum 1 oră
Robert