Începând de săptămâna aceasta Muzeul de Istorie Casa Altemberger este închis publicului larg pentru a da ocazia angajaților să facă o curățenie generală. Conform conducerii muzeului sibian sunt „două săptămâni în care praful dispare, exponatele respiră și muzeul revine mai strălucitor ca niciodată”.
Pe de o parte, sunt operațiuni simple, pe care oricine le face periodic în propria casă: șters praful, lustruit geamurile, dat cu aspiratorul.
Pe de altă parte, curățarea și întreținerea unor obiecte de patrimoniu, care fac parte din istoria poporului român, reprezintă eforturi deosebite ce revin specialiștilor. Aceste operațiuni necesită o atenție sporită, cunoștințe exhaustive și stârnesc curiozitatea oricui.
Spre exemplu, reporterul Turnul Sfatului a putut observa vineri dimineață care sunt etapele pentru întreținerea unei armuri complete, de secol XIX, originară din Transilvania. Gazdă ne-a fost dr. Răzvan Malanca, expert conservator în cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Poate cel mai celebru exponat din Muzeul de Istorie Casa Altemberger este carul dacic din fier, unicat în Europa, descoperit pe șantierul autostrăzii Sibiu – Orăștie. Are peste 2.000 de ani vechime și este foarte sensibil, de aceea responsabilii muzeului sibian nu au premis niciodată deplasarea lui către alte muzee din lume, unde a fost solicitat în expoziții.
De fapt, carul votiv – cum a fost descris el de specialiști, este atât de sensibil încât după 2.000 de ani de stat în pământ încă este afectat de rugină. Despre efortul de a-l curăța periodic ne-a vorbit dr. Ghiță Natea, arheolog în cadrul Muzeului Național Brukenthal.
Muzeul de Istorie Casa Altemberger se redeschide publicului larg în 18 februarie. Primii vizitatori nu doar că vor găsi un muzeu curat și strălucitor, ci și exponate atent întreținute.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 377


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nonick
Acum 2 ore
Denisa holistique vibes coach
Acum 2 ore
Cine sapă groapa altuia se cunoaște după lopată
Acum 3 ore
Iolanda
Acum 3 ore
Robert