Muzeul Silviculturii din Săliște, prima instituție de acest fel la nivel național, deschis pentru a ilustra istoricul exploatării forestiere din județul Sibiu, și-a încetat activitatea cu publicul. Reprezentanții instituției, care a activat sub egida Ocolului Silvic Valea Cibinului – Săliște, ne-au spus că verificările stricte și impunerea unor standarde „de parcă am fi Luvru” au determinat luarea acestei decizii, dar la care s-a adăugat și contextul economic actual. Săliște rămâne în prezent cu două muzee – unul al bisericii și altul al culturii săliștene – dintre care doar unul poate fi vizitat fără o programare prealabilă.
Înființat la 1 decembrie 2011 sub egida Ocolului Silvic Valea Cibinului – Săliște, Muzeul Silviculturii adăpostește o colecție importantă: de la semințe forestiere și eșantioane de lemn, până la uniforme istorice, trofee de vânătoare și documente, dar și distincții primite de specialiștii ocolului prin Ordinul muncii în 1988. Accesul în muzeu era gratuit. De aproape un an, ușile sunt închise, au confirmat reprezentanții instituției pentru Turnul Sfatului
După furtul din muzeul din Olanda…
Contactați de ziarul nostru, reprezentanții Ocolului Silvic ne-au spus că, practic, închiderea muzeului a fost decisă după un eveniment internațional: furtul de opere de artă din muzeul orașului olandez Drents. După acest incident, au avut loc mai multe verificări la nivel național, inclusiv din partea Poliției.
„În urma furtului aceluia din Olanda, au venit niște controale. Noi nu îndeplineam toate criteriile; n-aveam rampă pentru persoane cu dizabilități, camerele nu băteau exact pe ușile muzeului. Pe acel considerent nu am mai primit avizare”, ne-au explicat reprezentanții instituției.
Aflăm că astfel muzeul silviculturii din Săliște a fost vizitat de diverse instituții, precum cele din domeniul asistenței sociale și poliției. Lipsa unei rampe de acces și a unor grupuri sanitare adaptate persoanelor cu dizabilități au fost practic decisive în procesul de reacreditare, care trebuie efectuat o dată la cinci ani: „Ne cere [să respectăm standardele] exact ca la un muzeu, ca la Luvru…”.
Patrimoniul, sub cheie
Vizitatorii muzeului erau, în principal, grupuri de elevi în „Săptămâna Verde” sau turiști aflați în tranzit spre Transalpina, aceștia ajungând cel mai mult în perioadele calde ale anului. Patrimoniul acestuia rămâne unul important, dar sub cheie pentru o perioadă nedeterminată. Obiectele care spun povestea „aurului verde al Sibiului” și a evoluției silviculturii din județul Sibiu vor fi păstrate, precizează angajații care se ocupau de muzeu.
Denumirea de „aurul verde” vine de la monografiile „Prin pădurile Sibiului” şi „Aurul verde al Sibiului”, la care au contribuit specialiștii Direcţiei Silvice Sibiu şi ai Ocolului Valea Cibinului – Sălişte, ce „păstrează tot ce este peren în viaţa pădurilor sibiene şi a celor care le ajută să crească frumoase şi bogate – devenirea lăstarului din sămînţă şi până la maturitate – memoria și istoria pădurii”.
„Tot inventarul este acolo, nu s-a umblat la el”, asigură ei, precizând că, în trecut, de muzeu se ocupau angajații biroului atunci când apăreau grupuri de vizitatori.
În contextul restructurării
În prezent, nu există un plan concret pentru redeschiderea muzeului. Costurile pentru conformarea legală și situația economică actuală au dus la decizia de a abandona demersurile de acreditare pentru moment. Mai mult, viitorul instituției pare să depindă și de schimbările organizaționale de la nivel central.
„Ne-am oprit până ne revenim și probabil vom vedea pe parcurs ce se va mai întâmpla în restructurarea de la Romsilva”, au precizat angajații instituției în discuția cu noi.
Precizăm că legislația prevede că muzeele au nevoie să se reacrediteze o dată la 5 ani. Ultima dată, Muzeul Silviculturii a obținut acreditarea în anul 2019.
Amintim că la începutul acestei luni, Guvernul a adoptat hotărârea de guvern privind reorganizarea Romsilva: documentul face trecerea de la cele 41 de direcții silvice la 19 direcții silvice regionale. Astfel, Direcția Silvică Sibiu va fi condusă de la Mureș.
Muzeul Culturii Săliștene, uitat și neîngrijit
Deși se mândrește cu un patrimoniu cultural deosebit, în orașul Săliște acest lucru fiind transpus în Muzeul Culturii Săliștene, instituția nu este însă în centrul atenției. Reprezentanții primăriei ne-au spus că muzeul, ca entitate, mai există, dar că acesta nu mai are un program de funcționare constant, vizitele fiind posibile exclusiv prin programare.
Muzeul este găzduit în Vila Peligrad și este structurat pe două etaje, unde este documentat trecutul zonei. Parterul este dedicat istoriei orașului, cuprinzând documente despre vechile reuniuni ale meseriașilor, școala din Săliște și alte aspecte administrative și sociale, iar etajul superior este dedicat academicienilor proveniți din Săliște.
În prezent, din discuți cu reprezentanții autorităților locale aflăm că muzeul duce o lipsă de investiții, dar și de promovare constantă. „Sinceră să fiu, nu s-a mai făcut nimic demult acolo. Trebuie să știm [din timp data vizitei pentru a putea] să facem un pic curat că sunt muște”, ne-au spus aceștia.
Reprezentanții instituției mai admit că și clădirea are nevoie de renovări și de o mai bună îngrijire. „Sunt ani în care nu s-a mai făcut nimic acolo… trebuie și renovat”.
Muzeul parohial Săliște, singurul care poate primi vizitatori „fără stres”
Singurul muzeu din localitate care poate primi vizitatori fără o programare prealabilă este Muzeul Parohial. Contactați de TS, reprezentnații Protopopiatului Săliște ne-au spus că instituția poate fi vizitată de luni până vineri, până la ora 14:00, biletul de itnrare având o taxă de 10 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dar cade de pe clădire. Apoi să vezi capete sparte.
nu face strajan asa ceva ca e pocait. discobaru din dumbrava era prea fain ca sa mai ramana
Pai trebuie urgentata legatura cu Cincu! :)))))
Gaz cu mult aer care a dus la dublarea facturilor.Nu cetatenii fura ci chiar distribuitorul.Sa-si verifice si pierderile pe retele,…
Cat de fraier poti fi sa cumperi o locuinta cu vedere si poluare la sos.Alba Iulia.Galagie si gaze de esapament…













Lasă un răspuns