Pentru a înlocui cele două ateliere amenajate în imobilul Maria Tereza, care va intra în reabilitare, Primăria Sibiu propune alocarea a 2,58 de milioane de lei în vederea construirii a două ateliere în curtea Liceului Independența.
Cele două noi ateliere destinate învățământului dual și profesional sunt propuse a fi amenajate în curtea sediului Liceul Tehnologic Independența de pe strada Gladiolelor, de la nr. 2. În prezent, cele două ateliere sunt amenajate în clădirea de pe aceeași stradă, dar de la nr. 4, imobil care urmează să intre în reabilitare.
Pentru atelierul de tinichigerie este propusă o construcție de 134 de mp, iar pentru cel de mecanică – o construcție de 73 de mp. Noile ateliere, termoizolate, vor avea tâmplărie de aluminiu și sisteme de climatizare, arată reprezentanții administrației locale.

Conform indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiectul de hotărâre, lucrările de construire și montaj sunt estimate la 1,5 milioane de lei.

„Supun aprobării Consiliului Local documentația și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, în valoare de 2,58 milioane de lei, fonduri pe care le vom asigura din bugetul local. Vom amenaja în curtea Liceului două ateliere necesare desfășurării activității practice a elevilor, acestea adăugându-se celor cinci astfel de spații existente în clădirile Liceului. La final le vom și dota, în funcție de specificul fiecăruia”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat de presă transmis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Următorul pas, după aprobarea investiției în Consiliul Local, este contractarea execuției lucrărilor. „Reamintim că la Liceul Tehnologic Independența, în cadrul proiectului de achiziționare de dotări noi pentru unitățile de învățământ preuniversitar din Sibiu din fonduri europene nerambursabile prin PNRR, s-au livrat, pe lângă echipamentele digitale, zeci de echipamente și aparaturi tehnice, din care amintim: un simulator auto, truse cu scule, instrumente de măsură, un stand didactic, diverse utilaje și machete”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Atelierele vor functiona ca si pana acum doar in folosul profesorilor care sa-si repare gratis masinile personale.Elevii vor invata doar…
Vecineeee …nu fi carcotas…🙂 Ce te face sa crezi ca imi mut masina din fata casei? Pai platesc taxa de…
Ei na, carcotas si tu, au curatat si ei saracii un sector luuung de vreo 2-3 metri
11 ani ? – nu inteleg ,e adevarat nu ma pricep ,dar…
„..urmează ca reprezentanții Primăriei Sibiu să-și exprime punctul de vedere, înainte ca judecătorii CNSC să ia o decizie ” ,…













Lasă un răspuns