Apărarea celor doi inculpaţi condamnaţi, la instanţa de fond, la închisoare pe viaţă în dosarul Kreiner, a susţinut, miercuri, la termenul de la Curtea de Apel Alba, că lipseşte şi nu a fost depus ca probă preşul despre care, în primele ordonanţe ale procurorilor, s-a arătat că victima ar fi putut fi sufocată cu acesta, scrie Agerpres.
„Eu vreau să arăt că putea fi şi altcineva care a săvârşit fapta”, a declarat presei, la ieşirea din sala de judecată, avocatul Radu Florian, care îi apără pe cei doi acuzaţi de crimă, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu.
Avocatul a spus că atât în ordonanţa de cercetare la faţa locului, în noaptea în care s-a produs fapta, cât şi în cea dată, în 12 noiembrie 2023, tot de primul procuror care a cercetat şi apoi, ulterior, în cea din 15 noiembrie 2023, făcută de procurorul care a întocmit rechizitoriul, „în toate se spune în preambul că inculpaţii au intrat peste victimă în casă, au exercitat violenţă şi au sufocat-o, probabil cu un preş”.
Potrivit avocatului Radu Florian, acel preş „era obligatoriu a fi ţinut ca probă”, dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat.
„Probabil că şi acesta este unul dintre motivele pentru care se insistă aşa de mult pe o condamnare dată pe nişte expertize medicale, unde, în loc să ne spună ceva cu certitudine, ne spune ‘cel mai probabil s-a întâmplat aşa’ şi acele expertize medico-legale, care inclusiv au contradicţii între ele cu privire la cum se putea provoca moartea victimei, dar se încearcă a se opri aici tot, repet, pentru ceea ce pare a fi o greşeală (faptul că preşul nu a fost depus ca probă de anchetatori – n.r.)”, a declarat avocatul.
El a adăugat că este convins că preşul respectiv s-a pierdut, „din greşeală sau cu intenţie”.
Avocatul a mai solicitat instanţei, la termenul de miercuri, referatul de arestare preventivă al fostei partenere a lui Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, acuzată de procurori de complicitate la omor calificat, în cazul crimei din iunie 2024, când o femeie de afaceri din Sibiu a fost ucisă de fiica sa, cu ajutorul unei asistente medicale, pentru a pune mâna pe averea de peste un milion de euro a acesteia.
Potrivit procurorilor, Adriana Viliginschi ar fi sfătuit autoarea, printre altele, cu privire la combinaţia de sedative care ar induce victimei o stare comatoasă, uşurând asfixierea sa ulterioară.
Avocatul Radu Florian a subliniat că în ambele dosare este vorba despre o victimă sufocată. El a adăugat că hipoxia în cazul decesului lui Adrian Kreiner putea să apară după patru minute de lipsă de oxigen.
„Adriana Viliginschi a stat mai mult de patru minute (lângă Adrian Kreiner, după părăsirea imobilului de către cei trei inculpaţi – n.r.). A avut un comportament total neexplicabil (…) Ea a invocat o stare de stres, de şoc, însă raportat la cea de-a doua faptă care a apărut, eu am îndoieli”, a mai spus avocatul, făcând referire la perioada scursă între momentul în care cei trei bărbaţi au părăsit vila omului de afaceri şi momentul în care poliţiştii sibieni au ajuns la victimă.
Video alba24.ro
Potrivit celor prezentate de procuror în faţa Tribunalului Sibiu, când a fost admisă propunerea de arestare a celor trei inculpaţi, a rezultat că în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2023, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în curtea imobilului şi ulterior în interiorul casei unde se afla omul de afaceri, împreună cu fiica sa şi partenera sa.
„Asupra persoanei vătămate, care se afla la parterul locuinţei, au fost exercitate multiple acte de violenţă la nivelul capului, trunchiului, precum şi membrelor, după care a fost legată cu mâinile la spate şi posibil sufocată cu un covor, persoana vătămată fiind descoperită de organele de poliţie la ora 03:04 în stare de inconştienţă cu pulsul foarte scăzut, fiind necesară efectuarea manevrelor de resuscitare care au fost începute de către organele de poliţie şi continuate de către echipajul medical”, se arată într-un document al CA Alba Iulia.
Doi dintre cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au ucis pe omul de afaceri sibian, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu, au fost condamnaţi, în noiembrie 2025, de către Tribunalul Alba la închisoare pe viaţă pentru omor calificat, iar cel de-al treilea, Costinel Cosmin Zuleam, a primit o condamnare de 30 de ani de închisoare.
Cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, la plata sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fostei partenere a omului de afaceri. Totodată, aceştia sunt obligaţi, în solidar, la plata sumei de 300.000 de euro cu titlu de daune morale în favoarea fiicei omului de afaceri. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi de la omul de afaceri ucis.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Iar o clinica pentru cei cu salarii de fotbalisti?
Mergi in Austria sau Italia la ski, nu te obliga nimeni sa platesti la Platos
Sibieni este timpul sa ne implicam ,sa cunoasca si primaria parerea cetatenilor am tacut si copii invata in containere,spatiu verde…
Macar el a facut ceva…Dar tu ce realizari ai in viata asta?
Conducerea Școlii 18 a făcut sesizare la primărie, primăria nu a făcut nimic. În legea națională nu au ce căuta…













Lasă un răspuns