Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost internat de urgență într-un spital din Capitală, duminică, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat.
„Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României. În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
„În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului”, precizează FRF.
În acest moment, starea selecționerului este stabilă și, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.
La începutul acestui an, Mircea Lucescu a fost internat în spital într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obține o a doua opinie privind o altă problemă medicală.
România va juca un meci amical pe 31 martie, cu Slovacia, la Bratislava.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
O manifestare globalistă care are o singură explicație: îndemnarea tinerilor pentru a alege întunericul diavolesc. Nu le place lumina dumnezeiască…
Felicitari, mai ales ca au fost antrenati si copiii in actiune.
Este clar. Acest spagar spera ca prin coruptie, odata ales, isi va tripla banii investiti. Ce mizerie. Sper ca nu…
Respect
Felicitari pentru initiativa !












Lasă un răspuns