Compania de salubrizare SOMA continuă să își extindă implicarea în comunitate prin acțiuni dedicate educației ecologice, adresate în special elevilor. Dincolo de activitatea curentă de colectare și transportare a deșeurilor, societatea mizează pe formarea unor obiceiuri corecte încă de la vârste fragede. Altfel spus, așa cum s-a discutat recent la Săliște: Curățenie nu facem numai de Paști, ci trăim în curățenie tot anul.
Cel mai recent exemplu de promovare a educației ecologice a avut loc în Săliște, unde o acțiune organizată de SOMA Săliște a adunat zeci de elevi într-un demers educativ interactiv. S-au alăturat demersului atât oficialii Primăriei Săliște, care au sprijin logistic evenimentul, cât și specialiștii ADI Eco Sibiu, prin doamna Laura Banciu, și cei ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Sibiu, prin inspectorii Adina Isăilă și Aurelian Adam. Gazdă a fost coordonatorul Soma Săliște, Daniela Gligor.

Interactiv și distractiv
Timp de mai bine de două ore, copiii au primit informații clare și aplicate despre colectarea separată – de la tipurile de deșeuri, până la modul concret în care acestea sunt ridicate din fața locuințelor.
Discuțiile nu au ocolit nici problemele reale cu care se confruntă comunitățile: aruncarea deșeurilor în natură, la marginea localităților sau în pădure, dar și impactul arderii deșeurilor asupra mediului și sănătății. Arderea vegetației, mai ales primăvara, a constituit un sibiect aparte, deoarece poate duce la apariția necontrolată a unor incendii de pădure.

Reprezentanții ADI ECO Sibiu au explicat, pe înțelesul celor mici, de ce reciclăm și cât de important este să separăm corect deșeurile, iar întâlnirea s-a încheiat într-un mod interactiv, cu întrebări, discuții libere și momente animate de personajele colectării separate. Super-eroii colectării separate, PETrică, Mărie-Hârtie și BIOrel, au fost primiți de cei mici ca adevărate vedete, fiind îmbrățișați, luați la întrebări și solicitați intens pentru fotografii drept amintire.
Schimbarea mentalității
Organizatorii spun că astfel de inițiative au un rol esențial în schimbarea mentalităților:
„Credem că astfel de întâlniri contează. Pentru că, dincolo de informație, rămâne înțelegerea – și, mai departe, obiceiul. Felicitări tuturor celor implicați!”, au transmis oficialii SOMA.
La final, toții copiii participanți au primit din partea SOMA materiale informative, cărți de colorat, creioane, stegulețe și abțibilde pe care să le ia acasă și să discute în familie despre separarea gunoiului.

Acțiunea de la Săliște face parte dintr-o serie mai amplă de evenimente derulate de Soma Sibiu în școli din județ, menite să apropie elevii de concepte precum reciclarea, reducerea deșeurilor și protejarea mediului. Reprezentanții companiei spun că vor continua aceste demersuri și în perioada următoare, în parteneriat cu instituții și autorități locale.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns