Antrenorul de fotbal Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut, a informat Spitalul Universitar de Urgență București, unde se află internat de la sfârșitul săptămânii trecute, scrie Agerpres.
„În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare. În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate’, se arată într-o informare a unității medicale.
Potrivit reprezentanților spitalului, starea pacientului este stabilă.
Lucescu rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate, informează sursa citată.
La finalul săptămânii trecute, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la SUUB, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), joia trecută.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.

Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României, președintele FRF, Răzvan Burleanu, afirmând că îl așteaptă într-un nou rol, în lunile următoare.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie remarcabilă în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal și 6 înfrângeri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Politicus sum, ergo mentior.
De fiecare dată când se schimbă în verde semaforul pentru pietoni se poate vedea ca se găsesc 2/3 bivoli care…
Ar fi extrem de interesant de stiut de ce procurorii nu finalizeaza dosarul. Din moment ce au cerut si au…
Este chiar ieftin 85 de lei, daca ne gandim ca toate ingredientele costa 10 lei.
Altă plosniță marca Fritz…modelul herculane …adică ruină…












![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2021/04/ambulanta-accident-salvare-12-copy-t1za-1024x688.jpg)
Lasă un răspuns