S-au ocupat extrem de rapid locurile disponibile la dezbaterea organizată de Primăria Sibiu pe subiectul sălilor de jocuri de noroc din Sibiu.
Programată la ora 18:00, într-o sală de la etajul trei al Stadionului Municipal, dezbaterea referitoare la situația sălilor de jocuri de noroc din municipiu a stârnit un real interes din partea localnicilor. Cu mai bine de jumătate de oră înainte de începerea dezbaterii, în fața accesului principal în stadion s-au strâns peste 200 de sibieni, iar numărul acestora a continuat să crească. Însă înăuntru au fost lăsați să intre doar 130, cât este capacitatea sălii în care a fost programată întâlnirea.

Acest lucru a stârnit nemulțumire în rândul celor care n-au mai putut intra. „De ce nu organizați pe stadion? Sunt peste 10.000 de locuri, e vreme bună. Nu mi se pare în regulă să nu putem să ne spunem părerea”, spune una dintre sibiencele care nu a putut intra. Ea a solicitat reprezentanților Primăriei să anunțe pe cei care au avut acces sală că mai sunt sibieni care așteaptă afară. Și, în măsura posibilității, cei care își spun punctul de vedere să iasă din sală, pentru a face loc altora. Acest anunț nu a mai fost, însă, făcut în fața audienței din sală. Dar, pe măsură ce oameni au părăsit discuțiile, alții au putut intra.
Prezentă la dezbarere, Astrid Fodor, primarul Sibiului, a arătat că accesul este restricționat la 130 de persoane pentru că atât permit regulile referitoare la securitatea la incendiu. „Din păcate au mai rămas câteva persoane afară. Dar am fost chiar amenințați că, dacă nu respectăm regulile de protecție la incendiu, vor fi făcute sesizări”.
Situația interzicerii sau reglementării sălilor de jocuri de noroc în municipiul Sibiu a generat un amplu interes în rândul locuitorilor. „Aproape 1.200 de persoane au avut o reacție, ne-au scris punctele noastre de vedere, ceea ce eu n-am întâlnit de când sunt la Primăria Sibiu”, a arătat Astrid Fodor înainte de începerea dezbaterilor.
Urmăriți mai jos transmiterea live a dezbaterii:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ocoleau pt. că e o intersectie periculoasă cu virare la dreapta spre Kfl direct in zebra pietonilor. De acolo si…
Mutați mai bn trecerea de pietoni de acolo sau sa fie desființată pusă fara cap acolo
Ce-i .. grija pe acesti bananieri ! Banane si blugi, voua va plac bananele si blugii. Faceti suficiente locuri de…
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Da tovarasi, la fel ca in Rusia bolsevica, la fel ca in China, Coreea de Nord si alte tari in…













Lasă un răspuns