Întâmplări din Sibiu, acum 90 de ani: Primarul, scos cu dricul, rupt de beat, de la prostituate. Fotografiile compromițătoare au fost achitate cu fonduri din ”susținerea propagandei naționale”

Sibiu, 1936. În urmă cu nouă decenii, scena politică și socială a Sibiului era zguduită de un scandal de proporții, care avusese loc cu un an înainte. Totul a fost detaliat atunci într-o comunicare depusă pe biroul Adunării Deputaților de către Ilie Floașiu, un fost reprezentant liberal al județului.

Documentul, însoțit de „o duzină de fotografii elocvente”, dezvăluia nu doar moravurile îndoielnice ale unor politicieni locali, ci și felul prin care se mușamalizau faptele și controlul opiniei publice.

Cine e Ilie Floașiu

Om de afaceri și politician el își începe afacerile la Tilişca şi apoi la Miercurea Sibiului (în 1888), cu banii strânși în urma căsătoriei. Aici şi-a deschis un magazin şi un depozit unde vindea marfa procurată de la Sibiu.

În timpul Primului Război Mondial va fi unul dintre primii oameni de afaceri de origine română care îşi deschide magazin în vechea cetate medievală, stabilindu-şi sediul general al afacerii pe actuala stradă Bălcescu (în 1916), în casa ce şi astăzi este cunoscută de sibieni drept Casa „Floaşiu”.

Se implică şi în alte afaceri, cum sunt şi cele imobiliare, construind o serie de clădiri pe actuala stradă Magheru.

Moare în 1937, fiind înmormântat în cimitirul municipal al oraşului.

Destinul familiei sale va fi unul trist, fii, continuându-i afacerea dar murind repede, la Viena şi la Sibiu. Acesta din urmă, pe care îl chema tot Ilie, s-a sinucis după ce averea familiei a fostconfiscată de către autorităţile comuniste, iar Securitatea începuse procesul de arestare şi condamnare. (sursa: razvanpop.ro)

Despre acest Ilie Floașiu, fiul lui Ilie Floașiu, cel care a întemeiat afacerea familiei, este vorba în acest articol.

Ilie Floaşiu ”junior” a studiat la Academia Comercială din Viena şi Leipzig. A continuat afacerea părintelui cu succes.

La 12 decembrie 1948 s-a sinucis.

Punctul de plecare al acestei povești savuroase era un conflict mai vechi între deputatul Ilie Floașiu, pe de o parte, și prefectul județului, Regmann, și primarul orașului Sibiu, Eugen Piso, de cealaltă parte.

Toți trei, membri ai partidului aflat la guvernare, Partidul Național Liberal (PNL) erau într-o dispută care dusese la lichidarea organizației liberale și la plecarea lui Floașiu din partid.

Deputatul nu se sfiise să aducă acuzații de „hoție” împotriva lui Regmann și Piso, acuzații rămase însă fără urmări concrete, „ținând seama de obiceiul pământului”.

Noaptea de pomină a primarului Piso

Scandalul propriu-zis a izbucnit într-o duminică caniculară de iulie 1935. Prefectul Regmann și primarul Piso plecaseră în județ, sub pretextul unei „propagande” politice. După o zi presărată cu „ciocniri de pahare de vin pe la cârciumă cu țăranii” și opriri la nunți sau botezuri, cei doi demnitari s-au întors în Sibiu în jurul orei 3 dimineața, „cam cu chef”. Prefectul Regmann, mai puțin rezistent, s-a retras să doarmă, în ciuda împotrivirilor primarului, scria Lumea Românească.

Domnul Piso, în schimb, a decis să continue cheful la Restaurantul Hotelului Bulevard din centrul orașului.

La ora 4 dimineața, restaurantul era aproape gol, cu excepția a doi chelneri care încheiau socotelile, relatează presa vremii.

Primarul, cerând băutură, a fost servit imediat, însă văzând că băutul de unul singur „seamănă mai mult a înmormântare”, Piso i-a invitat la masă pe cei doi chelneri.

Devenit „extrem de volubil și de sociabil”, a trimis un chelner să caute mai mulți participanți. Cum Sibiul dormea adânc, singurii disponibili au fost trei birjari aflați în fața hotelului, care au fost „luați de ceafă și așezați în brânci” la masa „părintelui Sibiului”. Cheful a continuat zgomotos până la ora 6 dimineața.

Sub influența alcoolului, primarul Piso a luat o decizie „genială”: „Hai să mergem în strada Bumbului!”.

Strada era celebră în Sibiu pentru bordelurile sale. „Mai mult pe brațele altora decât pe propriile-i picioare”, primarul s-a îndreptat spre „templul Venerei”, notează Porunca Vremii.

La ora 7 dimineața, un salahor i-a bătut disperat la ușă domnului Floașiu, alertându-l că primarul, însoțit de mai mulți domni, se îndrepta spre o clădire din apropierea șantierului casei pe care Floașiu o construia lângă „Strada Bumbului”.

Temându-se de o răzbunare, Floașiu s-a îmbrăcat în grabă și a pornit pe urmele primarului, dându-și seama curând de realitate.

În acel moment, deputatul a pus la cale o răzbunare sângeroasă și ingenioasă. A trimis un dricar cu ordinul „să vină repede dricul la bordelul din strada Bumbului, ca să ia un mort și să-l ducă la capela cimitirului”.

A angajat un taraf de lăutari, postându-l în fața bordelului, și a trimis un emisar la Primărie cu un ordin halucinant: „Cine are hârtii de rezolvat să vină în Strada Bumbului, unde domnul primar inspectează o lucrare edilitară.”

O oră și jumătate mai târziu, în Strada Bumbului s-au adunat dricul, lăutarii și peste 1000 de oameni, toți așteptând cu nerăbdare. Și, într-adevăr, domnul Piso, „smuls cu greu din unele îmbrățișări libidinoase, beat turtă și purtat pe brațe”, a ieșit din bordel. A fost urcat în dric, care a pornit spre Primărie, însoțit de marșurile funebre ale taraf-ului și de „hazul” celor peste două mii de ochi prezenți.

Scandalul a fost imens în tot Sibiul.

Prefectul Regmann, care se odihnise în timpul nopții, a încercat să mușamalizeze situația. Însă „diabolicul Floașiu” avusese grijă să aducă doi fotografi care au imortalizat pe placă întreaga scenă: dricul, „conținutul său prețios”, lăutarii și alaiul. Fotografiile au început să circule, iar unele au ajuns chiar la Ministerul de Interne din București, împreună cu un raport confidențial.

Față de această situație, prefectul a dat dovadă de „mult eroism”. A mobilizat toți gazetarii – atât pe cei locali, cât și pe corespondenții ziarelor din București – cu ordinul clar: „Nu se scrie un cuvânt, cenzurez și confisc total.”

Pentru a asigura tăcerea presei, 100.000 de lei din fondurile Prefecturii au luat „drumul buzunarelor creatorilor de opinie publică”, fiind justificate în contabilitate ca „cheltuieli cu susținerea propagandei naționale!”.

„Dacă îl dați afară pe Piso, noi părăsim în bloc partidul și ne înscriem la georgiști”

Ministerul de Interne, prin ministrul I. Gh. Duca, a fost scandalizat de aventura primarului Piso, care „ne-a făcut de râs în ochii minoritarilor, mai bine zis majoritarilor sași din orașul de la poalele Carpaților”.

Ministrul a dorit să-l demită pe primar, dar nu a reușit. O delegație de fruntași liberali din Sibiu a intervenit la București, șantajând guvernul cu amenințarea: „Dacă îl dați afară pe Piso, noi părăsim în bloc partidul și ne înscriem la georgiști.” Argumentul a fost decisiv. Primarul Piso și-a păstrat funcția.

 Cine erau ”georgiștii” de atunci

”Georgiștii” din 1936, evident că nu au legătură cu ”georgiștii” de acum – Călin Georgescu și George Simion. În anii ’30 în PNL s-a făcut simţit conflictul dintre generaţii: tinerii liberali grupaţi în jurul lui Gheorghe Tătărescu şi „bătrânii” conduşi de Constantin Brătianu (fiul lui Ion C. Brătianu, preşedinte al PNL din ianuarie 1934).

În 1930, Gheorghe Brătianu (fiul lui Ion I.C. Brătianu) a spart unitatea partidului, formând Partidul Liberal Georgist după ce s-a opus reînscăunării lui Carol al II-lea. Avea să revină „la matcă” în 1938.

În timpul dictaturii regale (1938-1940) toate formaţiunile politice, inclusiv PNL, au fost dizolvate. (sursa: Rador)