Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu (TBC) organizează, în cadrul campaniei „Respiră Liber”, o acțiune de informare, prevenire și evaluare a sănătății respiratorii, care va avea loc vineri, 5 iunie, între orele 10:30 și 12:30, în Piața Mare din Sibiu. În caz de vreme nefavorabilă, spirometriile se vor efectua la Centrul de Informare Turistică, din incinta Primăriei Sibiu, cu intrare din Piața Mare
Campania celor de la spital are ca obiectiv principal combaterea fumatului și promovarea unui stil de viață sănătos, prin informarea populației cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun și prin încurajarea renunțării la acest obicei. În cadrul evenimentului, participanții vor beneficia de testări spirometrice gratuite, menite să evalueze funcția pulmonară și să identifice din timp eventuale afecțiuni respiratorii.
„Fumatul rămâne unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru apariția bolilor pulmonare cronice, a cancerului pulmonar și a afecțiunilor cardiovasculare. De aceea, prin această campanie, specialiștii își propun să aducă informația medicală mai aproape de comunitate și să ofere sprijin persoanelor care doresc să renunțe la fumat”, transmit reprezentanții spitalului.
Medicii vor răspunde la întrebări
Cei care se vor opri la standuri vor putea discuta cu specialiști în pneumologie, vor primi recomandări privind sănătatea respiratorie și vor afla care sunt beneficiile renunțării la fumat, indiferent de vârstă sau de perioada în care au fost fumători.
„Fumatul continuă să fie una dintre principalele cauze prevenibile de îmbolnăvire și deces. Prin campania «Respiră Liber» ne dorim să transmitem un mesaj clar: sănătatea plămânilor poate fi protejată prin prevenție, iar renunțarea la fumat este cea mai importantă decizie pe care o persoană o poate lua pentru sănătatea sa. Invităm sibienii să participe la această acțiune, să își testeze gratuit funcția pulmonară și să afle informații utile despre riscurile asociate consumului de tutun și beneficiile unui stil de viață fără fum”, a declarat Dr. Lavinia Danciu, Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Reprezentanții spitalului îi încurajează pe oameni să vină în număr cât mai mare pentru a face un pas important către o viață mai sănătoasă și pentru a alege să respirați liber.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu cred ca are nimeni nimic personal cu cei doi tineri prezentati in articol. Cred ca problematice sunt doar ideile…
Oh, Thuamne! NUUU! bine ati aproape venit in randul contribuabilor, parazitilor!
”Ne-am intors la esenta, ne-am intors la oameni” = in Sibiu, daca pui bilet de 3 lei, vin 6 persoane…
Astia din comentarii care delirati sper ca sunteti mandrii de voi!!!
ha ha ha spor de periculozitate sa le introduca spor de ridiculozitate













Lasă un răspuns