Joi începe cea de-a 13-a ediție a Focus Festival, iar pentru următoarele patru zile, parcul Sub Arini devine „locul în care muzica, prietenii și comunitatea se întâlnesc”.
Sub conceptul „BackToBasics”, festivalul revine la valorile care l-au făcut să crească alături de publicul său încă din 2013: muzică bună, acces liber, atmosferă relaxată și sentimentul că aparții unei comunități, anunță organizatorii.
„Într-o perioadă în care tot mai multe evenimente devin mai mari, mai complexe și mai greu accesibile, Focus Festival a ales să facă un pas înapoi pentru a merge înainte. Ne-am întors la esență. Ne-am întors la oameni.
De aceea, accesul la ediția din acest an este gratuit, iar Parcul Sub Arini devine, pentru patru zile, spațiul în care sibienii și vizitatorii orașului pot să se bucure împreună de muzică, cultură și experiențe autentice”, transmite sursa citată.

Focus Festival 2026 face parte din proiectul comunitar „O Comunitate”, inițiat de Fundația Comunitară Sibiu, un demers care a adus împreună în ultimele săptămâni evenimente, organizații și inițiative locale într-un efort comun de a transforma Sibiul într-un loc mai conectat, mai activ și mai deschis. Focus Festival reprezintă punctul culminant al acestui proiect și încheie două săptămâni în care orașul a respirat dintr-un singur piept.
Festivalul își deschide azi porțile, iar unul dintre momentele speciale ale zilei va fi concertul Alexandrei Căpitănescu, programat la ora 19:00 pe scena principală. După performanțele care au adus-o în atenția publicului din întreaga țară și succesul recent de la Eurovision, artista ajunge la Sibiu într-unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale.
În spiritul BackToBasics, festivalul aduce pe scenă și artiști care au crescut împreună cu Focus și care au contribuit la identitatea sa de-a lungul anilor. Subcarpați și Alternosfera, două dintre numele definitorii pentru istoria festivalului, revin în fața publicului sibian alături de Puya, The Motans, Om la Lună, Omul cu Șobolani și mulți alți artiști care vor transforma Parcul Sub Arini într-unul dintre cele mai vibrante spații culturale ale verii.

Participanții vor găsi peste 20 de vendori de street food, zone dedicate de craft beer și wine garden, spații de relaxare, activități pentru copii și familii, precum și două restaurante pop-up semnate de BLUR și La Turn, concepte care aduc gastronomia locală și experiențele culinare premium direct în mijlocul festivalului.
Pentru cei care nu sunt pregătiți să încheie seara după ultimul concert, revine și unul dintre cele mai îndrăgite concepte Focus: Silent Disco. În serile de joi, vineri și sâmbătă, muzica va continua până la ora 02:00, într-un format care permite distracția participanților și respectul față de comunitatea locală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
”Ne-am intors la esenta, ne-am intors la oameni” = in Sibiu, daca pui bilet de 3 lei, vin 6 persoane pentru ca sibienilor le plac mocăciunile. Vor fi din nou prezenti membrii comunitatii ”minunate” de guys si de guyse cu un vibe atat de frumos incat e cel mai bun prilej de citybreak departe de bulele astea ingrozitoare.
-
Am trecut ieri prin parcul Sub Arini si m-am ingrozit ce au putut face astia cu festivalul lor. Imi imaginez ce o sa fie cand sute de oameni vor da navala si boxele vor merge la maxim. Exact in mijlocul parcului. Oare chiar nu poate fi oprit masacrul asta? Oare Marcovici asta, fotograful Curtii, chiar nu poate castiga cinstit niste bani sa traiasca, fara sa-i curga de la primarie? Chiar nu se gandeste nimeni la toate vietuitoarele care, inca, mai traiesc in acel parc?
-
Salut, guys! Am fost aseara la festival, frumos, mai mergem. Dupa 16 beri, am vrut si eu sa imi golesc antemergatorul, m-am retras din lumina reflectoarelor mai spre boscheti și, ce sa vezi? Langa mine, la nici 3 cm, acelasi lucru il facea un arici! A fost totul bine, desi mi-a dat senzatia ca se uita la echipamentul meu cam useristic…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns