Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Reacția critică a Danielei Cîmpean după desemnarea noului premier: „Sunt profund dezamăgită”

Raluca Budușan
4
Sursa foto: arhiva turnulsfatului.ro
Sursa foto: arhiva turnulsfatului.ro

Președinta Consiliului Județean Sibiu a publicat pe pagina ei de Facebook o reacție tranșantă după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, exprimându-și „profunda dezamăgire” față de modul în care a fost luată decizia la nivel politic.

Publicitate
Publicitate

Aceasta susține că desemnarea ar fi fost făcută fără consultare reală și fără respectarea pozițiilor adoptate de forurile de conducere ale Partidului Național Liberal, care ar fi avut o linie clară în ultimele săptămâni privind direcția politică a formațiunii.

„Sunt profund dezamăgită de ceea ce se întâmplă pentru că asistăm la o decizie care ignoră complet voința exprimată în mod democratic de forurile de conducere ale Partidului Național Liberal”, a transmis aceasta.

În opinia sa, deși Constituția oferă președintelui prerogativa desemnării unui premier, guvernarea nu poate fi construită exclusiv pe interpretarea acestei atribuții, ci trebuie să țină cont de dialogul politic și de reprezentativitatea partidelor. Ea avertizează că actuala decizie riscă să producă tensiuni suplimentare în interiorul PNL și să slăbească poziția partidului pe scena politică.

Publicitate

„Ceea ce vedem astăzi nu pare să urmărească stabilitatea de care România are nevoie. Dimpotrivă, efectul este unul de tensionare a scenei politice și de slăbire a unui partid care și-a exprimat clar și legitim o anumită poziție.

Sincer, am auzit de multe ori vorbindu-se despre jocuri politice și despre interese ascunse. De cele mai multe ori am preferat să cred că interesul țării va prevala. Astăzi însă este greu să nu observ că această decizie produce exact efectul pe care și l-ar dori adversarii politici ai PNL și creează avantaje evidente pentru PSD”, a mai afirmat aceasta.

Totodată, liderul CJ Sibiu subliniază că România are nevoie de stabilitate, reforme și investiții, nu de „experimente politice” sau decizii luate fără consens în interiorul partidelor. Ea susține că lipsa dialogului politic afectează nu doar formațiunile implicate, ci și încrederea cetățenilor în actul de guvernare.

Vă reamintim că duminică, 14 iunie, președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după retragerea lui Eugen Tomac din această poziție, în urma consultărilor politice purtate cu partidele parlamentare. Decizia a fost motivată de nevoia identificării unei soluții politice capabile să asigure formarea unei majorități și stabilitatea viitorului Guvern, în contextul negocierilor aflate în desfășurare la nivelul scenei politice.

Citește și:

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Ion
    Ion

    Așa sunteți toți!
    Aceleași caractere și aceleași comportamente!
    Niște vânzători și fanarioți.
    Ăștia sunteți voi, toți politicienii, cu zâmbete largi și false, parveniți, inculți și trădători!
    E foarte simplu… declarația voastră trebuie să fie așa “ăștia suntem noi”

    14
    2
  2. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Se rupe peneleul, punem control la granita cu Brasov :))))
    Asa va trebuie, ati votat cu Nicusor, aveti prapad.

    0
    0
  3. Avatar Sibian
    Sibian

    Sa vezi si tu cum e! Sibienii nu ca sunt dezamagiti de tine, s au saturat pana peste cap de tine, de aerele si nesimtirea ta, de lectiile tale de moralitate cand tu esti lipsita de orice urma de cinste si corectitudine.

    0
    0
  4. Avatar CCP
    CCP

    No ca Nik al nostru ne apropie tot ai mult de lacul Baikal.
    Parca alții erau mărșăluiti la mămica Moscova.
    Mai exista oare PNL ul adevărat?

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate