Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

VIDEO – Turiști și localnici, mobilizați de azi dimineață pentru a ține focul sub control la Porumbacu: Am protejat cabanele

Ștefan Dobre
0
Toată lumea a vrut să dea o mână de ajutor. Foto: Doru Nicula

Incendiul de vegetație din Porumbacu de Sus a ajuns la peste 100 de hectare, conform estimării pompierilor. El putea căpăta dimensiuni mai mari, dacă încă de la prima observație a fumului, atât turiștii cazați în zonă cât și localnicii, nu se mobilizau.

Publicitate
Publicitate

Unii au pus mâna pe lopeți, alții pe găleți, și până la sosirea pompierilor o parte a flăcărilor a fost ținută temporar sub control.

”Ne-am apucat o gașcă de prieteni cu lopeți și apă să stingem”, spune Doru Nicula, sibianul care, anul trecut, a participat la o misiune de salvare în stațiunea Eforie Nord. ”Am protejat cabanele”, mai spune el.

Publicitate

Doru Nicula și prietenii săi erau cazați la cabana Evia, situată lângă Castelul de Lut. Imediat ce au identificat, în cursul dimineții de astăzi, incendiul s-au mobilizat cu ce au putut.

Incendiul persistă în continuare, însă, cu ajutorul voluntarilor, o mică zonă a fost ținută sub control.

Pompierii spun că zona este greu accesibilă și se intervine pedestru pentru limitarea extinderii incendiului. La fața locului sunt mobilizați aproximativ 25 de pompieri militari.

Până în acest moment, au ars aproximativ 100 de hectare de vegetație uscată și litieră incendiul fiind în apropierea unei păduri și de asemenea, în apropierea mai multor cabane.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate