Lucrările de modernizare a străzii Salcâmului din Sibiu încep astăzi, 31 martie 2026, fiind executate de compania Terra Building. Intervenția vizează transformarea unui drum de pământ într-o arteră modernă, care va asigura o nouă cale de acces către Complexul Gușterland.
Proiectul presupune realizarea unei infrastructuri complete pe o lungime de aproximativ 2,1 kilometri, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Ceaikovski și zona de agrement.
Potrivit datelor transmise de administrația locală, vor fi amenajate o rețea de canalizare pluvială de aproximativ 2 kilometri, iluminat public, precum și un drum cu o bandă pe sens. În plus, proiectul include trotuare și o pistă pentru biciclete.
Un element tehnic important îl reprezintă relocarea unei rețele electrice de înaltă tensiune de 110 kW, care se intersectează cu traseul străzii. Această etapă face parte din contractul ce include atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor.
„Pe lângă faptul că modernizăm o stradă de pământ cu o lungime de 2,1 km, asigurăm și o legătură cu Complexul Gușterland, dinspre str. Ceaikovski, cealaltă cale de acces fiind str. Mălinului pe care am reabilitat-o în 2025. Investiția include proiectarea și execuția lucrărilor de relocare a unei părți a rețelelor electrice care se intersectează cu str. Salcâmilor”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, într-un comunicat.
Lucrările sunt finanțate în principal din fonduri europene nerambursabile, accesate prin Programul Centru, în cadrul proiectului „Modernizarea sistemului de transport public de călători”.
Termenul estimat pentru finalizarea investiției este 28 februarie 2027. Până atunci, autoritățile anunță că lucrările se vor desfășura etapizat, urmând să fie instituite restricții temporare de circulație în zonă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
I-auzi. Și doamna primar își făcea probleme ca ce s-or face săracii oameni care lucrează la păcănele in caz ca…
Iar cersesc cu ” o cafea ” 20 de lei. Click bait cum ar veni. Oricem trebuie sa stie la…
Termini dreptul la…sibiu in mileniu trecut si lucrezi contabil ,sotie de preot si intocmesti rapoarte la secu (aurora), mama,bunica si…debitezi…
Mulțumim pentru observație. Am corectat.
Citez din articol- de la 656 de exemplare în 2025 a ajuns la 1.313 exemplare în 2025.- Vă rog fruamos…












Lasă un răspuns