Consiliul Județean (CJ) Sibiu a primit oferte de la 12 asocieri, cuprinzând în total 37 de companii, pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Ațel, anunță miercuri reprezentanții instituției. Proiectul presupune instalarea structurilor de susținere, a panourilor și invertoarelor, precum și realizarea rețelelor electrice, a sistemelor de monitorizare, automatizare, iluminat exterior și securitate video.
Investiția se ridică la 10,35 milioane de lei (fără TVA), fiind finanțată integral din fonduri nerambursabile obținute de Consiliul Județean Sibiu prin Fondul de Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.
În următoarele 60 de zile se va desfășura etapa de analiză a documentației depuse. Odată finalizat, parcul va genera o producție anuală estimată la 2,72 GWh, reușind astfel să compenseze o parte din consumul de energie al administrației județene și al instituțiilor subordonate, precizează sursa citată.
Citește și
30% din consumul de energie al instituțiilor CJ Sibiu
Parcul fotovoltaic de la Ațel va cuprinde 3.384 de panouri și 20 de invertoare, având o putere instalată de 2 MW. Acesta va produce anual aproximativ 2.727 MWh, contribuind la o reducere a emisiilor cu 1.668 tone CO2 pe an și va acoperi circa 30% din consumul de energie al instituțiilor CJ Sibiu.
„Parcul va acoperi aproximativ 30% din consumul total de energie al tuturor clădirilor care aparțin de Consiliul Județean Sibiu”, transmit autoritățile județene.
Durata de viață estimată a instalației este de minim 20 ani.
Durata contractului este estimată la 68 de luni (5 ani și 6 luni), dintre care 60 de luni este perioada minimă de garanție ce va fi acceptată.
Prima dată, Turnul Sfatului a scris despre proiectul parcului fotovoltaic de lângă Ațel în articolul „CJ Sibiu alege să construiască un parc fotovoltaic pe un teren de șapte hectare. „Va asigura consumul propriu, inclusiv pentru școli, spitale”
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tradițiile că tradițiile, dar de ce se bat și de înjunghie întruna rasinarenii?!
Mariano,la ce bordel te referi? Cunoști așa ceva?!
NUUUU scoateți ruta Bergamo , de ce nu e profitabila ? avionul e mereu aproape full
Cererea a facut-o direct din geamul Maybach-ului?
Daca ai venit cu asemenea destinatii, normal ca nu sunt pasageri. De unde le-o fi venit sa faca zboruri spre…













Lasă un răspuns