Iubitorii de artă din Sibiu sunt invitați vineri, 24 aprilie, de la ora 18:30, la Fantasy Art Gallery din Piața Schiller nr. 4, unde va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Dreamwalking”.
Expoziția marchează prima prezentare personală a artistului sibian Arthur Bodnar, un creator care propune publicului o incursiune vizuală între vis și realitate. Lucrările sale explorează zonele de graniță dintre conștient și subconștient, într-un univers în care natura apare ca un element viu, aflat într-un ciclu continuu de transformare.
Curatoriată de Mihai Hurezeanu, iar intrarea este liberă.
Arthur crează intuitiv
Originar din Odorheiu Secuiesc și stabilit în Sibiu de 11 ani, Arthur Bodnar, în vârstă de 43 de ani, are un parcurs profesional divers. A absolvit Liceul de Arte din Odorhei, secția muzică (pian), și Facultatea de Geografie din Sibiu. Din 2009 profesează și ca terapeut Bowen. În pictură a intrat mai târziu, lucrând constant din 2020, în mod autodidact.
Arthur descrie procesul său de creație ca fiind unul intuitiv, lipsit de planuri rigide. „Încep lucrările cu combinații de culori, lăsând mâna să se plimbe în voie pentru a da contur formelor”, spune acesta, subliniind că lucrarea „începe să se arate” pe măsură ce evoluează, oferindu-i direcția următoare.
Spune că evită intervențiile agresive asupra pânzei, preferând să păstreze un dialog deschis cu lucrarea, pe care o lasă să își dicteze parcursul. El compară acest proces cu „descoperirea unei comori ascunse în pădure fără să o cauți”.

Tematic, picturile sale aduc în prim-plan natura și formele ei nevăzute, cu „entități și vieți care nu sunt perceptibile ochiului în plan fizic”, dar care pot fi resimțite în stări de reflecție, somnolență sau meditație. Natura apare în lucrările sale simultan în degradare și regenerare, într-un echilibru continuu al transformării.
O lună
Artistul spune că este interesat în mod special de ceea ce nu se vede direct, considerând că pictura îi oferă posibilitatea de a percepe prin simțuri interioare, nu doar prin analiză rațională. Totodată, el își exprimă dorința ca privitorul să descopere singur sensurile lucrărilor.
„Vreau ca prin lucrările mele omul să vadă ce nu vede”, afirmă acesta, adăugând că nu își dorește să ghideze interpretarea, ci ca publicul să treacă printr-un proces personal de „digerare” a imaginii.
Expoziția „Dreamwalking” rămâne deschisă vizitatorilor timp de o lună.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nimic nu ma intereseaza mai putin dintre toate lucrurile pe care le poste face primaria.
Suveraniști la „muncă”
Saracia din judet este la cote alarmante ! Tutele de la primarie si consiliu local, nu cunosc realitatea din teren…
1,De ce nu te prezinti la teste,avem locuri libere,inclusiv la Forte Speciale 2,Pensii speciale si 1,000 de avantaje.Vise taica,vise ca…
Nu știu cat de bună este interzicerea lor , într-un oraș care se vrea turistic , măcar pe la hoteluri…













Lasă un răspuns