Reprezentanții Asociației OMIE invită publicul sâmbătă, de la ora 18:00, în Piața Mică nr. 3, la vernisajul expoziției de pictură „Ultimul om cu barbă”, semnată de Ciprian Badiu, prima sa expoziție individuală.
„Acest vernisaj marchează extinderea OMIE și deschiderea unui nou spațiu dedicat artei contemporane. Un loc gândit pentru cei pasionați de pictură, sculptură, instalație, artă experimentală și alte forme de expresie creative, un spațiu viu, deschis ideilor fără bariere”, transmit organizatorii.
Tot astăzi este ultima zi în care mai puteți vizita expoziția de fotografie „Între om, munte și câine”, realizată de jurnalistul Traian Deleanu.
Citește și
„Aflat permanent într-o stare de dezechilibru, distorsionat, în poziții rigide și cu gesturi ușor stângace, „ultimul om cu barbă”, personajul picturilor lui Ciprian Badiu, întruchipează disonanța dintre imaginea pe care încearcă să o proiecteze – sigură, ancorată, capabilă să controleze – și realitatea interioară marcată de stări precum confuzia, epuizarea, frica de eșec, furia acumulată, ciuda și o doză inevitabilă de ridicol”, descrie curatorul expoziției, Cătălin Precup, profesor la Școala Populară de Artă.

„În jurul său gravitează elemente din cotidian: fotolii, un calorifer, o rață de baie galbenă, mâncare rece de fast-food, o Dacie veche, o brioșă – bucăți de amintire sau simboluri ale „măruntului” în care viețuim, incapabile să definească spații coerente, fără acutul sentiment al claustrării.
Impresia este susținută vizual de tușele brute, în culori adesea intense, și de lipsa detaliilor, iar materialul ales, hârtia, completează ideea de trecător, fragil, reciclabil.
În acest amalgam de trăiri, barba rămâne constanta care identifică personajul, dar, în același timp, ea semnifică orice formă de supraviețuire, oricât de derizorie, în situațiile în care te simți ca „ultimul om”.
Așadar, „Ultimul om cu barbă” vorbește, într-o notă introspectivă și autoironică, despre anxietate și vulnerabilitate, despre alienare și autoizolare, despre devalorizare personală și inadecvare, despre confruntarea cu propria conștiință și pierderea sensului, despre condiția umană și, în cele din urmă, despre arta însăși, ca evadare și dialog interior, care te împiedică să te dizolvi în absurd”, mai transmite Cătălin Precup.
Ciprian Badiu se descrie drept „developer by day, artist by night”. Artistul este născut în Sibiu, în 1981 și a terminat Școala de arte în 2018. Este membru grupul de artiști ROD, cu care expune constant. De asemenea, este membru în formația Evergreed, una din cele mai vechi trupe de death metal din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De parca promovarea mafiei si coruptiei in varful justitiei e comportament responsabil.
Băi „inteligentule” , cele cinci schimbări intr-un meci se pot face în 3 întreruperi ale jocului, noi deja făcusem 2…
Era cazul sa mai faca si Sibiul lucruri serioase. Nu se poate pe feuda unora, foarte, bine, tara Fagarasului a…
Niste habarnisti din consiliul local pot vota maine te miri ce hotărâre doar ca asa vor ei. E plin de…
Nu ar trebui sa taca ar trebui sa plece in privat sa dovedeasca ce capabili sunt. Dar ma indoiesc ca…














Lasă un răspuns