Conducerea Romgaz a ajuns la un acord cu Azomureș pentru preluarea combinatul chimic din Târgu Mureș, anunță Ziarul Financiar.
Romgaz, cel mai mare producător național de gaze naturale și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică va deveni proprietarul și celui mai mare combinat chimic din țară.
Romgaz este o companie controlată de statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, pachetul majoritar de acțiuni (70,0071%), este listată la Burse de Valori București, și are o cotă de peste 52% din producția națională de gaze naturale.
„Acordul de principiu reflectă înțelegerea comercială la care au ajuns părțile asupra principalelor elemente ale tranzacției, inclusiv asupra structurii acesteia, a prețului și a mecanismelor comerciale aferente perioadei dintre semnarea contractului și finalizarea efectivă a tranzacției. Părțile vor continua demersurile necesare pentru finalizarea negocierilor în vederea semnării unui contract aferent tranzacției, pe baza termenilor agreați în principiu”, se arată în comunicatul semnat de directorul general, Răzvan Popescu, director general adjunct, Aristotel Marius Jude, și directorul economic, Gabriela Trâmbițaș.
Anunțul vine după ce, la jumătatea lunii ianuarie, discuțiile ajunseseră într-un impas.
Conducerea Romgaz a atras atunci atenția responsabililor combinatului Azomureș că informarea de presă transmisă de aceștia marți privind lipsa unei oferte angajante nu va putea să o sensibilizeze astfel încât să ofere un preț peste evaluările sale pentru această tranzacție.
Potrivit datelor oficiale, platforma industrială, situată în Târgu Mureș, se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și cuprinde un complex de instalații de producere a îngrășămintelor pentru agricultură – NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată – și a unor produse industriale – melamină, uree tehnică, apă amoniacală, acid azotic și altele.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bravo Bogdănel, cu treaba asta v-ați făcut harakiri . Numai așa ajungeți să aveți 10% și la nivel național ,…
De pe vremea lui Antonescu adica de 17 ani pnl este in alianta cu psd.Cine mai crede minciunile lor? Ei…
Nota bene administratie locala!
Din fericire trotinetistii mucisoristi nu o sa aiba ultimul cuvant.
Aș vrea să întreb asociațiile de proprietari ale căror blocuri au fost deja reabilitate, dacă și la dânși în timpul…













Lasă un răspuns