Un raport privind eficiența administrației publice din România, elaborat în 2025 pe baza datelor din anul anterior, plasează județul Sibiu în ”elita administrativă” a țării, dar scoate la iveală și diferențe mari în ceea ce privește costurile de personal și dependența de subvenții.
Analiza, realizată cu sprijinul Băncii Mondiale, oferă o radiografie a modului în care sunt gestionate resursele umane și financiare. E evidențiat Sibiul, ca un județ cu o dinamică economică și urbanistică peste media națională. Dar și aici sunt probleme.
Sibiul, printre județele cu cele mai mari cheltuieli de personal per salariat
Potrivit raportului, județul Sibiu se află într-un grup restrâns, alături de Cluj, Brașov și Municipiul București, unde cheltuielile de personal raportate la un singur salariat în instituțiile publice locale sunt printre cele mai ridicate din țară.
Această statistică reflectă un nivel de salarizare ridicat, mult peste alte zone, dar și o structură administrativă masivă.
În cazul municipiului Sibiu, conform datelor, media salariilor este 8.751,85 lei, însă nu aici sunt cele mai mari salarii.
La Primăria Marpod, media salarială per angajat este de 9.510 lei, cea mai mare din județ, conform analizei. Salarii bune se găsesc și în Ludoș (9.465 lei), Șeica Mică (9.089 lei) și Cristian (8.874 de lei).
Cea mai mică medie salarială se găsește în județ la Cârța – 4.189 de lei.
Totodată, municipiul Sibiu este menționat ca fiind unul dintre centrele urbane majore care alocă sume semnificative per locuitor pentru subvenționarea serviciilor publice, în special pentru transportul local și energia termică.
Păuca, „campioana” României la disciplina fiscală
Una dintre cele mai importante mențiuni pozitive din raport vizează comuna Păuca din județul Sibiu. Într-o țară în care multe localități abia reușesc să colecteze 40% din taxele pe proprietate, Păuca a fost identificată ca un model de excelență administrativă, atingând un grad de colectare a impozitelor de 97%.
Procent bun de colectare a taxelor regăsim și în Râu Sadului (92,32%), Chirpăr (90,35%), Racovița (87,57%), Șelimbăr (86,62%), Boița (85,37%), Gura Râului (83,95%), Săliște (81,77%).
La polul opus găsim Laslea, acolo unde procentul de colectare a taxelor a fost în 2024 de doar 29,6%, de departe cel mai mic procent din județ. Procente mici se mai găsesc în Cârțișoara (32,48%), Dumbrăveni (37,44%), Șura Mare (41,18%), Vurpăr (42,43%) și Avrig (44,12%).
Dinamică urbanistică: Sibiul, magnet pentru investiții
Raportul evidențiază Sibiul ca fiind unul dintre punctele ”fierbinți” pe harta autorizațiilor de construire eliberate în 2024.
Alături de regiunea București-Ilfov, Iași, Constanța și județele din Nord-Vest, Sibiul confirmă o cerere ridicată pentru locuințe și spații comerciale.
Această dinamică urbanistică este un indicator direct al atractivității economice, spre deosebire de județe precum Caraș-Severin sau Dolj, unde numeroase localități au raportat zero autorizații de construire.

Sursa foto: Preluare raport al Guvernului
Probleme sistemice: „Bombă demografică” în aparatul bugetar
La nivel general, raportul trage un semnal de alarmă care vizează și administrația din Sibiu: îmbătrânirea accelerată a forței de muncă. Peste 55% dintre angajații din sectorul public au peste 45 de ani, ceea ce înseamnă că în următorii 15 ani mai mult de jumătate din actualul aparat administrativ va ieși la pensie.
Autorii raportului văd în această „criză” o oportunitate: reducerea naturală a numărului de bugetari prin neocuparea posturilor eliberate, în paralel cu digitalizarea proceselor administrative.
Haos în datele oficiale
Un aspect critic subliniat de analiză este lipsa de uniformitate a datelor. Există discrepanțe majore între cifrele raportate de Ministerul Finanțelor, ITM și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
De exemplu, s-a descoperit că peste 199.000 de persoane din România cumulează mai multe contracte de muncă la stat, existând zeci de mii de cazuri cu două contracte cu normă întreagă în instituții publice, situație ce necesită investigații suplimentare privind eficiența muncii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Din pacate nu ne bucuram toti de ce se fura.Vezi cat au furat politicienii in 30 de ani si si-au…
ciudat ca alimentarea cu apa e mai slaba unde are psd fief (nordul judetului) :))))))
Nu ne vindem tara strainilor! Tot ce se fura sa ramana in tara si sa ne bucuram cu totii din…
Astia sunt din aia care nu au sărit la cap. De aia i-au descoperit.
Se tot bagă în seamă fără rost. Proiectul e finalizat. Punct. Îi dau acestui domn un sfat, cu cât are…













Lasă un răspuns