Muzeul de Istorie Naturală Sibiu invită publicul să descopere, în perioada 5 iunie – 12 iulie, mini-expoziția „Nu orice piatră este doar o piatră”, un proiect educativ care își propune să dezvăluie poveștile ascunse în unele dintre cele mai obișnuite obiecte întâlnite în natură.
„La prima vedere, multe dintre piesele expuse par simple fragmente de rocă. Privite însă cu atenție, ele dezvăluie cochilii, spirale, amprente, structuri și forme care au aparținut cândva unor organisme vii. Aceste urme, conservate de procese naturale de-a lungul a milioane de ani, reprezintă mărturii ale lumii care a existat înaintea noastră.
Expoziția reunește fosile și roci cu valoare paleontologică provenite din diferite regiuni ale României și din perioade geologice diferite. Vizitatorii vor putea descoperi melci și scoici fosilizate, corali, arici de mare, amoniți, belemniți, lemn și frunze fosilizate, precum și măsele de mamut, fiecare dintre acestea oferind indicii despre mediile și viețuitoarele care au populat planeta în trecut”, arată organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.
Un loc aparte îl ocupă exemplarele provenite din zona Turnu Roșu (județul Sibiu), datate în Eocen, când regiunea noastră era foarte diferită de peisajul pe care îl cunoaștem astăzi și găzduia o bogată faună marină. Fosilele descoperite aici reprezintă o mărturie a transformărilor spectaculoase prin care a trecut teritoriul actual al Transilvaniei de-a lungul timpului geologic.
„Concepută într-un limbaj accesibil și atractiv, expoziția se adresează copiilor, familiilor, elevilor și tuturor celor curioși să afle cum poate fi citită istoria vieții cu ajutorul urmelor păstrate în rocă. Fiecare exponat devine o invitație la observație și descoperire, demonstrând că uneori cele mai interesante povești ale naturii sunt ascunse în lucruri aparent obișnuite.
„Nu orice piatră este doar o piatră” îi provoacă pe vizitatori să privească dincolo de aparențe și să descopere că o simplă piatră poate păstra amintirea unei mări dispărute, a unei păduri străvechi sau a unui animal care a trăit cu milioane de ani înaintea noastră”, mai transmit organizatorii expoziției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Individul in cauza este exclus din Biserica de ani buni, despre ce Biserica vorbiti ca s-ar fi denigrat?El a fost…
nu se poate sa nu comenteze unul care nu a facut nimic in viata lui
Nino Nino Nino
Sper ca s-au gandit la tot si au anuntat ambulantele ca trebuie sa ocoleasca tot orasul pentru a ajunge la…
Spre județeană înainte!













Lasă un răspuns