Sportiva din Sibiu Luana Cherecheș, legitimată la ACS Alma Sibiu, a obținut locul 3 în Spania în a treia etapă de iXS Downhill Cup din La Molina. Performanța este cu atât mai mare cu cât Luana s-a aflat la prima competiție majoră din acest an, iar concurența fost reprezentată de peste 400 participanți din toată lumea.
Concursul din Spania a făcut parte din seria IXS European Downhill Cup, componentă a UCI Continental Series, prima categorie sub Cupa Mondială.
”Concursul a avut loc pe un traseu destul de dificil, cu zone foarte abrupte, dar și cu zone de viteza mare, cu viteze de peste 65 km/h și sărituri mari. A fost mai complex decât traseele pe care le avem în Romania, iar după ziua de antrenamente și cea de calificări s-a văzut degradarea traseului, acesta umplându-se de găuri de la cei peste 400 de participanți”, a declarat Luana Cherecheș pentru Turnul Sfatului.

Deși a obținut cel mai bun rezultat pentru țara noastră, din România au mai participat încă trei sportivi legitimați la club NH Velo din Brașov. Luana se declară foarte mulțumită de rezultat și este recunoscătoare echipei care a ajutat-o.
”Acesta a fost pentru mine primul concurs internațional din acest sezon și sunt foarte mulțumită de rezultat. Am început sezonul cu o accidentare în luna aprilie, ceea ce mi-a dat destul de puțin timp pe bicicletă pe trasee specifice de downhill. Mă simt foarte norocoasă de oamenii pe care i-am avut în jurul meu în Spania, mai ales de Mihai Istrate, mecanicul care nu doar că s-a asigurat că bicicleta mea este rapidă, dar m-a și ajutat de pe marginea traseului pentru a găsi cele mai rapide trase. As vrea să mulțumesc și clubului ACS Alma și magazinului Bikehouse care mă susțin și mă ajută în programul meu competițional. Mai țin să mulțumesc lui Alexandru Mureșanu și EcoSports Dome care m-au ajutat cu recuperarea după accidentare”, a mai declarat Luana.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Citeam si in celalalt articol, publicitar (de parca asta nu e tot publicitar), omu cu activele din Germania care pariaza…
Preturile au fost ridicate artificial mult peste nivelul inflației si războaielor si ce mai vreti, de catre acești „experți”, imobiliaristi,…
O fi crescut pretul cerut pe platformele de vanzari. In realitate lucrurile sunt diferite, stiu un apartament care s-a vandut…
uleiul uzat nu se arunca in chiuveta ci intr-un borcan cu capac care se arunca la menajer . mai incolo…
VAZAND POZA CU COPIII, si avand in vedere ultimele evenimente cu drone , cred ca putem zice ca armata romana…












Lasă un răspuns