Întâmplarea a făcut ca acum aproape zece ani, când un urs a ajuns în zona centrală a Sibiului venind din parcul Sub Arini, să ajung pe strada Valea Mare din Orașul de Jos chiar când puiandrul respectiv urca pe un acoperiș de casă.
Era o debandadă amplă. Polițiști în vechile uniforme claxonau din autospecialele care curgeau din toate părțile, polițiștii locali strigau la ursul de pe acoperiș bătând din palme fără să știe de ce, pompierii formau și ei echipe separate contribuind la agitație, un vânător asudat cu arma încărcată alerga din curte în curte fără nicio coordonare, iar un altul striga după tranchilizante…
Despre prezența animalului sălbatic prin oraș au aflat, la primele ore ale dimineții de atunci, doar cei care „știau pe cineva” și au fost sunați, adică extrem de puțini. Prin urmare, pe străzile din oraș au fost mulți pe care îi vedeam alergând speriați de puhoiul de autorități care, în frunte cu șefi, goneau care pe unde un puiandru de urs.
Zece ani mai târziu am fost printre cei care s-au trezit, azi-dimineață, la auzul alarmei generată de mesajul RoAlert despre faptul că un urs se plimbă prin oraș. Mesaj în română și engleză, informativ, cu câteva sfaturi utile și practice pentru toată lumea. Oricine a fost interesat de această informație a aflat-o în timp real și a putut reacționa după cum crede de cuviință.
Grupul de autorități responsabile în astfel de situații s-a reunit rapid: jandarmi, un echipaj SMURD, șeful Poliției locale, un vânător și medicul veterinar. Ursoaica tânără care a intrat de data aceasta în oraș n-a mai fost hăituită cu sirene, jandarmii nu s-au mai izbit de pompieri, iar polițiștii locali nu s-au mai călcat în ordine cu cei ai Poliției Municipale.
În zona Colegiului Pedagogic – în curtea căruia tânăra ursoaică rătăcită prin oraș s-a trezit înconjurată de garduri – era liniște. Vânătorul și medicul veterinar cu care Primăria are contract au lucrat în liniște și siguri pe ei – mă rog, au mai scăpat câte-o scurtă înjurătură printre dinți, dar și aia cu calm rostită. Jandarmii asigurau perimetrul fără stres, șeful Poliției locale lăsa oamenii să-și facă treaba, paznicul școlii stătea, de asemenea, pe margine cu încredere că cei responsabili știu ce au de făcut.

Și chiar dacă tânăra ursoaică și-a văzut de ceea ce fac sălbăticiunile – adică se ferea speriată de oameni și nu s-a lăsat adormită imediat după primul tranchilizant cu care a fost atinsă –, și chiar dacă prin preajmă a mai apărut câte un băgător de seamă care, plin de sfătoșenie, „ar fi făcut el altcumva” -, situația s-a rezolvat cu calm în cele din urmă. După a doua doză de tranchilizant, ursoaica a adormit profund, perimetrul s-a restrâns, iar jandarmii n-au mai fost atât de bățoși încât să nu lase pe câte-un trecător mai curios să oprească preț de câteva clipe pentru a vedea și, eventual, face o poză ursoaicei care „atât de fain” dormea în iarba din curtea școlii. Jumătate de oră mai târziu, tânăra ursoaică adormită era transportată în remorca din spatele mașinii vânătorului, care – escortată de jandarmi – se îndrepta către o margine de pădure. Unde ursoaica avea să fie eliberată.
Față de acum zece ani, sălbăticiunea care a ajuns într-un oraș răscolit de autorități hăbăuce n-a mai fost omorâtă. Față de acum zece ani, haos n-a mai existat. Față de acum zece ani, oamenii au fost cu toții avertizați despre situație. Față de acum zece ani, un grup restrâns de oameni plătiți să intervină în astfel de situații chiar a demonstrat că poate lucra cu profesionalism. Față de acum zece ani, sibienii care au ajuns la opt dimineața la serviciu au aflat despre o problemă rezolvată.
Chapeau bas!
PS Chestiunea urșilor din țara noastră este un subiect amplu, exacerbat atât de politicieni găunoși, cât și de hoarde de habarniști cu acces la audiență globală „grație” rețelelor sociale. Evident că și situația ursului tranchilizat azi-dimineață la Sibiu poate fi întoarsă pe mai multe fețe, în contextul discuțiilor despre gestionarea urșilor din România. Mai cred că dacă am avea încredere în cei care au pregătire profesională în acest domeniu și i-am lăsa să-și facă treaba, și această problemă își va găsi în mod profesionist rezolvare. Doar sper să nu dureze tot zece ani.

Imagine din 2016 realizată de Silvana Armat/turnulsfatului.ro
Despre ceea ce s-a întâmplat atunci puteți citi aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Normal, s-a adus populatia unde trebuia… La plata catre niste artisti care se ocupa cu !?
Externalizarea serviciilor de tranchilizare și intervenție în România se realizează prin contracte de prestări servicii încheiate de autoritățile locale (UAT) cu gestionarii fondurilor cinegetice sau medici veterinari de liberă practică, conform OUG 81/2021. Aceste contracte acoperă permanența, tranchilizarea, relocarea sau eutanasierea animalelor sălbatice periculoase (cum ar fi urșii). -
Într-adevăr, este o diferență față de acum 10 ani. Altă abordare, altă organizare, altă gestionare a situației. Chiar dacă acum s-a procedat profesionist și cu calm, asta nu înseamnă că pericolul dispare. Să nu uităm și de tigrul scăpat de la zoo…Riscurile rămân majore, tocmai pentru că un animal are alte instincte, pe care omul nu le poate controla….
-
Mvai domnu Deleanu, ati cazut in admiratie? Aveati ceva pe stat de onorat, este? De ursii de se plimba prin Cisnadie de ceva vreme nimic nimic? Altfel, nici asta nu e primul urs care intra in oras…prin iunie unul era prin Lazaret, pe malul Cibinului. Ia uitati ce spune presa, concurenta dvs ‘După aparițiile urșilor semnalate la începutul lunii mai în Cartierul Arhitecților, Șelimbăr și Gușterița, un nou exemplar a fost văzut acum pe Calea Poplăcii’. Deci luna si aparitiile. Nu ati mai cazut in admiratie atunci, oare de ce?
-
Apropo de profesionişti: pe lângă „politicieni găunoși, și hoarde de habarniști cu acces la audiență globală” de ce nu discutaţi cu nişte profesionişti din direcţii silvice, rangeri şi pădurari despre problema efectivelor de urşi din păduri? Au oamenii cifre şi tabele comparative din care reiese numărul ridicat de specimene (alfa şi beta) care sunt nevoite să îşi lărgească habitatul. De asemenea, poate oferă soluţii şi recomandări, pe care să le punem în oglindă cu pretenţiile ONG-urilor şi altor asociaţii (habarniste) iubitoare de faună. În plus, schimbările climatice de care se face atâta caz creează condiţii favorabile reproducerii optime din care rezultă 3-4 pui / fătare, în loc de 1, maxim 2 cum scria in manualul de Zoologie din 1987. Pe urmă mai vedem cine se opune „recoltării”…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
In Sibiu ar trebui sa fie interzise toate grozaviile astea diavolesti ca prea ne distrug orasul si ne induc o…
Apropo de profesionişti: pe lângă „politicieni găunoși, și hoarde de habarniști cu acces la audiență globală” de ce nu discutaţi…
Sunt convins ca la tine in sat esti chiar considerat destept. Dar ce sa vezi, nu-i asa.
Vezi ca a trecut! A fost si azi!
nu este cam mult aproape 1 milion de euro pentru publicitate? asigura si ceva rezultate sau sunt doar bani dati…












Lasă un răspuns