Înalta Curte de Casație și Justiției a respins, joi, contestațiile și a dispus începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale, scrie Agerpres.
La începutul lunii aprilie, un complet de cameră preliminară de la CAB a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul întocmit de Parchetul General, astfel încât judecătorii au dat undă verde începerii procesului pe fond, însă decizia nu este definitivă.
„Constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 15 septembrie 2025, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală în dosarul nr. 6720/284/P/2024, și dispune începerea judecății în cauza privind pe inculpații: Georgescu Călin, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale); Potra Horațiu, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, instigare publică”, se arată în minuta instanței.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horațiu Potra și 20 de mercenari din gruparea acestuia.
Procurorii susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale.
Horațiu Potra se află în arest la domiciliu de la finele lunii iulie. În cea mai recentă decizie în ceea ce privește măsurile preventive, judecătorii au respins cererea medieșanului de înlocuire a arestului preventiv cu un control judiciar.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
De pe pagina de FB a doamnei Lacramioara Axinte:
„Soluția de astăzi de la ICCJ, in dosarul domnului Calin Georgescu, in care a fost trimis in judecată pentru complicitate la tentativa la actiuni impotriva ordinii constituționale, este favorabilă domnului Călin Georgescu și celorlalți inculpați. Având in vedere că procurorul nu a cerut restituirea, cel mai probabil, pe fond se va dispune achitarea inculpaților pentru lipsa faptei (lipsa probelor privind latura materială a infracțiunii).
Redau mai jos soluția ICCJ:
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii Georgescu Călin, Potra Horaţiu, Potra Alexandru Cosmin, Potra Dorian, Aniţei Iulian, Apahidean Marius Samuel, Borişcă Cristian Sergiu, Comiza Adrian Inocenţiu, Dărăbanţ Matei, Dragoman Vasile Leonard, Goloşoiu Mihail Alex, Hauptman Manfred Ioan, Lascu Bogdan Florin, Lăpădatu Claudiu Marian, Lechinţan Traian, Lup Andrei Florin, Lup Ioan, Moldovan Dionisie, Mureşan Ovidiu Claudiu, Panţa Dan Cristian, Szanto Daniel, Timofti Constantin împotriva încheierilor din 09 martie 2026 şi 02 aprilie 2026 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 6008/2/2025/a1. Măsura de excludere şi de eliminare a referirilor la mijloacele de probă excluse sau a conţinutului acestor mijloace de probă din cuprinsul rechizitoriului va fi dusă la îndeplinire de către procuror, conform încheierilor contestate, în termenul prevăzut de lege, sens în care i se va trimite dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanţei de fond, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 09 martie 2026 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.” -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
dupa 3 ani inca asteptam( de la actualul presedinte, clasa politica, organe de urmarire, institutii etc) dovezile palpabile la acuzatille savante de lovitura de stat, !!!!(care stat? aste e stat?nici stana fara stapani si caini nu mai este, numai lupi flamanzi care se hranesc din hoitul muribund )!!!
-
Daca nu cunosti tehnicile de manipulare si daca nu ai vazut toate diversiunile incepand cu ce a fost la revolutie, mineriade, Irak, Libia, atunci crezi ce iti spun cei care acum sunt la butoane. Aceasta cu d-nii Georgescu si Potra a fost chiar o simpla diversiune, s-a actionat la comanda de la a la z. Doar scorul d-lui Georgescu nu a fost luat in calcul. Trebuia doar sa ia putin din felia d-lui Simion (care a disparut intre tururi). Hai ca e simplu
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca nu cunosti tehnicile de manipulare si daca nu ai vazut toate diversiunile incepand cu ce a fost la revolutie,…
1948 de metri pătrați nu sunt destui pentru un bloc? Faci 4 scări cu 4 apartamente pe nivel dacă vrei!
Așa, dar de ce se anunță dinainte astfel de controale? Nu ar fi normal să fie controale neanunțate? Nu trebuie…
Știe doamna director DGASPC câți subalterni tăietori de frunze la câini are pe statele de plată? Câți dintre ei semnează…
E un singur drum la Gura Riului care duce la Iezere,rezervatie,munte,etc ..Daca se pune o bariera care sa inchida acel…













Lasă un răspuns