Traficul pe Valea Oltului a fost îngreunat, marți dimineață, după ce un autocamion a ieșit de pe carosabil, în localitatea Brezoi, și a rămas suspendat pe taluz. Șoferul, un bărbat de 49 de ani, din județul Bihor, a fost amendat, iar vehiculul a fost indisponibilizat, după ce polițiștii au constatat nereguli la tahograf.
Camionul încărcat cu marfă a ieșit de pe partea carosabilă și a rămas suspendat pe taluzul din marginea drumului. Pe carosabil au rămas împrăștiate mai multe bucăți de piatră și moloz, iar pompierii Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) s-au deplasat la fața locului.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea (IPJ Vâlcea) precizează că autocamionul era condus de un bărbat de 49 de ani, din județul Bihor, testat cu aparatul alcooltest, rezultatul arătând că acesta nu consumase băuturi alcoolice. În urma controlului efectuat asupra ansamblului de vehicule și a analizării datelor înregistrate de tahograf, polițiștii Serviciului Rutier au constatat mai multe încălcări ale prevederilor privind timpii de conducere și de odihnă, precum și utilizarea unui dispozitiv neconform care influența funcționarea tahografului, faptă sancționată potrivit prevederilor O.G. nr. 37/2007.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.600 de lei, atât conducătorului auto, cât și operatorului de transport. Polițiștii au dispus și imobilizarea ansamblului de vehicule, până la remedierea deficiențelor constatate, precum și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
IPJ Vâlcea recomandă tuturor conducătorilor de vehicule destinate transportului rutier de mărfuri să respecte legislația privind timpii de conducere și de odihnă, precum și obligațiile referitoare la utilizarea corectă a tahografului, întrucât aceste reguli au rolul de a preveni producerea accidentelor rutiere și de a asigura siguranța tuturor participanților la trafic.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
Suntem singura țară din Europa unde când este temperatura peste 30 de grade afară oprim circulația traficului greu (chipurile să nu stricăm asfaltul) la noi contează mai mult asfaltul decât viața unui om. Nu contează că nu poți să te odihnești pe marginea drumului că parcări nu avem și la 30 grade când se încinge cabina de la camion nu poți să respiri da să te odihnești. ȘI noaptea trebuie să mergi sa ajungi la descarcat Iar despre drumuri nu mai vorbim numai la noi se strica din cauza calități lucrărilor. De calitate la care se fac la drumuri nu vorbim despre cine primește contractele și de cum se executa lucrările.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa arunce cu piatra cel care nu a mers pe contrasens/depasit pe continua/calcat pieton vreodata! Plini de nevinovati pe aici…
Școala are emblemă cu care o reprezintă și cu care se mândrește… Și nu e nimeni obligat niciun părinte să…
Principal e că are față și privire de om inteligent. Că e progresist, că e trădător, nu mai contează. Nu…
Dar camerele de supraveghere care sunt montate în giratoriu nu pot fi folosite?
DA, dar cred că trebuia nominalizat ăla de la psd sau de la aur













Lasă un răspuns