Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
28°C

Proiect-pilot pe Valea Oltului: Parapeți cu role în curbe

Proiect-pilot pe Valea Oltului: Parapeți cu role în curbe

Pe DN7, numit Valea Oltului, vor apărea parapeți cu role în curbe, pentru a reduce din impactul violent al vitezomanilor. Directorul CNAIR a venit la Sibiu să aducă vestea: „Dacă proiectul va fi cu succes, atunci va fi extins la nivel național”, a spus Narcis Neaga.

„Pe Valea Oltului și poate spre Bradu avem în calcul un sistem experimental pentru siguranța traficului, în special prin curbe, unde sunt punctele negre și se produc destul de frecvent accidente. Vom pune un sistem cu role, care absord eventualele șocuri ale celor care intre în parapeți. Este un sistem pe care încercăm să-l implementăm în această toamnă, atât în Valea Oltului, cât și pe drumul de la București la Urziceni, unde ați văzut că au fost foarte multe accidente, chiar mortale”, a spus Neaga la o conferință de presă, joi, 4 octombrie, organizată la sediul PSD Sibiu.

Neaga a explicat că este vorba despre „niște parapeți care au niște role, nu mai sunt din beton, iar în momentul impactului te ghidează practic”. „Este un sistem care funcționează foarte bine în Franța, Germania, SUA și Australia. Încercăm să-l implementăm exact în zonele periculoase. Iar dacă după o monitorizare considerăm că efectele sunt cele scontate îl extindem la nivel național”, a precizat directorul CNAIR.

Funcționarul crede că, fiind un proiect-pilot, va putea fi implementat până la sfârșitul acestui an, deoarece nu e vorba despre distanțe mari: în funcție de lungimea curbelor, 200-300 de metri.

Potrivit lui Neaga, realizarea acestui proiect ar putea fi gratuită, deoarece este unul pilot, iar producătorul parapeților ar putea fi interesat în achiziționarea lor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

8 comentarii

roller coaster

Acum 6 ani

Oare in Franta, Germania, SUA si Australia tot asa circula carutele ca la Balota si Caineni?
Raspunde

je

Acum 6 ani

din pacate majoritatea accidentelor se produc din cauza vitezei excesive, nu din cauza carutelor (ca la Balota si etc.)
Raspunde

sibian

Acum 6 ani

...puneti role sa ricoseze mai bine in alte masini!
Raspunde

Ovidiu

Acum 6 ani

Tot de la viteza se produc accidente. Soferii cam luati de val si accidente garla. Daca se sta cu radarul - politia a iesit la ciupeala. Parapetii cum or fi ei - tot nu vor limita accidentele sau blocajele din zona respectiva.
Raspunde

Roby

Acum 6 ani

Nu mai umblati dupa cai verzi pe pereti ca sa "reduceti din impactul violent al vitezomanilor". Montati niste radare fixe. Fac cele mai mari minuni in reducerea numarului acestor iresponsabili!
Raspunde

Luca

Acum 6 ani

Mai bine ati construi autostrazi !!! Iar politia sa isi faca treaba cu adevarat !!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tiberiu Chiselita

Acum 6 ani

Ce tot atatea autostrazi?? Tarile straine au cateva autostrazi in plus fata de noi si uitativa-ti ce patesc! Crime, emigranti, casatorii intre barbati, darama biserici, copii se drogheaza si preacurvesc, asa vrem sa ajungem cu tara noastra Romania, sfanta? Vrem sa fim romani, nu straini!
Raspunde

un romîn

Acum 6 ani

"Decat" romani! :D
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus